AFIR a deschis două aplicații pentru proiecte agricole

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) primește, în perioada 10 decembrie 2018 – 1 martie 2019, solicitări de finanțare prin submăsura 16.1 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).
Prin această măsură pot fi finanțate proiectele de înființare și funcționare a grupurilor operaționale pentru dezvoltarea de proiecte pilot și noi produse în sectorul agricol. De asemenea, se vor primi solicitări de finanțare pentru proiectele de înființare și funcționare a grupurilor operaționale pentru dezvoltarea de proiecte pilot, noi produse, prin submăsura 16.1a (pomicol) în perioada 10 decembrie 2018 – 15 martie 2019.
Alocarea financiară stabilită pentru prima sesiune de primire a solicitărilor de finanțare pentru înființarea și funcționarea grupurilor operaționale în sectorul agricol este 6,7 milioane de euro și de aproape 5,82 milioane de euro pentru sectorul pomicol. „Dezvoltarea proiectelor pilot, atât în sectorul agricol, dar mai ales în cel pomicol, reprezintă o oportunitate excelentă pentru fermierii români de a fi inovativi și de a deveni competitivi, la nivel european. Practic, se oferă posibilitatea realizării cercetării pentru obținerea unor soluții în vederea eficientizării tehnologice, dar și pentru crearea de noi produse, iar pentru acestea beneficiarii au la dispoziție 500.000 de euro”, susțin reprezentanții AFIR, într-un comunicat de presă.
Pentru submăsurile 16.1 și 16.1.a există o abordare în două etape, conform precizărilor din fișa măsurii. Astfel, în prima etapă (29 ianuarie – 30 aprilie 2018), a fost lansată o sesiune de depunere a Cererilor de exprimare a interesului (CEI) pentru accesarea finanțării proiectelor, iar, în etapa a doua, va avea loc depunerea, evaluarea și selecția proiectului detaliat al Grupului Operațional (GO).
Valoarea maximă a sprijinului acordat prin sM 16.1 și sM 16.1a pentru dezvoltarea proiectelor pilot, noi produse, procese și tehnologii este de 500.000 de euro, per proiect. Pentru aceste submăsuri, pragul minim pentru depunerea proiectului este de 10 puncte.
Cererile se depun online pe pagina oficială a Agenției, iar pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții interesați au la dispoziție Ghidul solicitantului și anexele aferente sM 16.1 și 16.1a, documente pe care le pot consulta pe site-ul Agenției, la secțiunea „Investiții PNDR”.

2 Thoughts to “AFIR a deschis două aplicații pentru proiecte agricole”

  1. nființare și funcționare a grupurilor operaționale pentru dezvoltarea de proiecte pilot, noi produse,

    daca intrebi 90% dintre angajatii de la AFIR nu stiu despre ce este vorba !
    si ma intreb, cati dintre „fermieri” inteleg ceva de aici ???
    astia de la AFIR sunt pe alta lume, ar trebui sa coboare cu picioarele pe pamant si sa vada realitatea din teren. Finanteaza tot felul de prosti, parca gandite pentru tot felul de oportunisti / smecheri, care reusesc cumva sa puna mana pe sute de mii de euro, fara un rezultat final bun pentru agricultura romaneasca. Atat doar ca se imbogatesc niste indivizi , cel putin dubiosi.
    daca pui o intrebare la ei, la AFIR, esti pasat de la unul la altul, rar mai gasesti cate un angajat care isi face „timp” sa vada ce nelamuriri ai, si atunci intelegi de ce toti ceilalti au refuzat sa stea de vorba cu tine. Iar daca o faci inscris, primesti un pasaj din Ghiduri, care nu te lamureste deloc.

  2. anonim

    Probabil in AFIR urmeaza sa fie angajati de specialitate si nu oportunisti politici pile relatii si cunostinte contribuabili prin MITA POLITICA> asa cred eu. O agentie trebuie sa angajeze oamei potriviti pe locul necesar ca apoi sa raspunda de activitatea sa astfel incat anual sa se cuantifice eficienta sa stim ce adaus a realizat angajatul in programul AFIR>

Leave a Comment