Caz de pestă porcină în județul vecin

Un caz de pestă porcină africană a fost confirmat în localitatea sătmăreană Micula,un număr de 13 animale fiind ucise, a informat, vineri, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor.
„În data de 11 ianuarie 2018, Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA) a confirmat un focar de pestă porcină africană, la porci domestici, într-o gospodărie din comuna Micula, judeţul Satu Mare. Imediat ce DSVSA Satu Mare a fost notificată despre apariţia de cazuri de îmbolnăvire a unor porci dintr-o gospodărie din comuna Micula, suspicionându-se prezenţa pestei porcine africane, au fost impuse restricţii de mişcare a animalelor şi au fost prelevate probe pentru analize. Ca urmare a diagnosticării bolii de către laboratorul din cadrul DSVSA Satu Mare, în data de 10 ianuarie 2018, probele au fost expediate, în aceeaşi zi, pentru confirmare, la Laboratorul Naţional de Referinţă din cadrul IDSA”, precizează sursa citată.
Conform procedurilor, Centrul Local de Combatere a Bolilor Satu Mare, împreună cu DSVSA Satu Mare au trecut la uciderea celor 13 animalele existente în respectiva exploataţie, iar cadavrele au fost distruse prin incinerare. De asemenea, s-a efectuat dezinfecţia gospodăriei, a spaţiilor de cazare a porcilor, a aleilor, a perimetrelor, a ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate.

Directorul DSVSA Sălaj, Mircea Martin ne-a spus că, deocamdată, pe raza județului Sălaj nu sunt motive de îngrijorare. “Avem deja un plan de măsuri, gata de pus în aplicare, un plan pe care l-am pus la punct și urmează să îl dăm publicității în următoarele zile. Știm ce avem de făcut și situația la noi în județ este în permanență sub control din punct de vedere sanitar-veterinar. Nu trebuie să intrăm în panică. Cei din Satu Mare vor lua, cu siguranță, toate măsurile care se impun în astfel de situații. În cursul zilei de luni vom anunța măsurile pe care le vom lua în județul Sălaj”, ne-a declarat, vineri, directorul DSVSA, Mircea Martin.

 

 

Leave a Comment