„Muzeele” în miniatură și proprietarii lor și-au dat întâlnire la Târgul Colecționarilor

Colecții de cartofilie, filatelie, numismatică, filumenie (colecționarea cutiilor de chibrituri), medalistică, antichități și multe obiecte de o diversitate surprinzătoare, i-a reunit pe colecționari la Zalău, la Târgul Colecționarilor ce s-a desfășurat sâmbătă, 24 iunie, în curtea centrului de Cultură și Artă al județului Sălaj. Un eveniment devenit tradiție la Zalău, Târgul Colecționarilor s-a bucurat și în acest an de participarea unor colecționari din judeţele Cluj, Maramureş, Satu Mare, Bihor, Neamţ şi Sălaj.

La Târg au fost prezenți cu colecțiile lor și colecționari sosiți din Ungaria. Proprietarii „muzeelor” miniaturale, dar și cei care nu au și-au adus obiectele pentru a fi expuse, alegând de această dată doar să le privească pe cele aparținând altor colecționari, au putut schimba impresii, informații inedite despre obiecte sau documente, proveniența lor sau să povestească istoria legată de un anumit obiect expus. Cei prezenți la Târg au avut posibilitatea să vândă, să cumpere sau să facă schimb de obiecte dintre cele mai diverse. De la fotografii vechi, scrisori care poartă în ele întâmplările de viață din secolul trecut, poveștile de dragoste din anii de război, până la medalii, trofee, insigne, cărți poștale, ziare sau reviste care ascund în ele evenimentele vremurilor de demult, timbre de valoare sau colecții de documente vechi, colecționarii au expus sute de obiecte, fiecare cu valoarea și povestea pe care o poartă în spate, multe dintre ele vechi de peste un secol. Acte de proprietate, certificate de naștere sau de „cununie”, instrumente de plată, înscrisuri de valoare sau cărți, toate obiectele expuse au făcut din curtea Centrului de Cultură din Zalău un mic „tunel al timpului” pe care l-au „străbătut” nu doar cei avizați sau cunoscătorii, ci și curioșii ori iubitorii de frumos.

Nu au lipsit exemplare din presa scrisă a anilor ’40, ‘50 ‘60 sau ultimele exemplare din ziarele apărute sub regimul comunist, în momentul izbucnirii Revoluției din Decembrie 1989. Manifestarea, care s-a bucurat de atenția și interesul multor vizitatori, a fost organizată de Asociaţia Colecţionarilor din Sălaj – singura din România care editează „Anuarul Colecţionarilor” și Centrul de Cultură al Județului Sălaj.

.

One Thought to “„Muzeele” în miniatură și proprietarii lor și-au dat întâlnire la Târgul Colecționarilor”

  1. Anonim

    Calendar cu Liviu Balint, piesa de rezistenta

Leave a Comment