Turismul sălăjean nu dă bine nici în statistici

Puţin peste 9.100 de turişti, dintre care doar 14 la sută străini, ne-au vizitat judeţul în primele patru luni ale anului, potrivit celor mai recente date ale Direcţiei Judeţene de Statistică Sălaj. Numărul acestora este în scădere cu 8,6 procente faţă de cel din perioada corespunzătoare din 2017. Din totalul turiştilor străini, aproape 93 la sută provin din statele europene, în special din Ungaria. În intervalul ianuarie-aprilie 2018, sosirile în hoteluri au deţinut o pondere de 58,3 la sută din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare.…

Mai mult...

Preotul Aurel Bilțiu (1865-1959) – memorandist și semnatar al Unirii Transilvaniei cu România

Memorandist și semnatar al Unirii Transilvaniei cu România la 1 Decembrie 1918, preotul Aurel Bilțiu se înscrie, la loc de cinste, în galeria marilor personalități pe care Valea Someșului le-a dat țării. S-a născut pe data de 6 iunie 1865 la Hăjdata, Gherla, ca fiul al lui George şi Maria Bilţiu. A absolvit Seminarul teologic greco-catolic din Gherla în anul 1888, an în care a fost hirotonit şi repartizat ca preot în parohia Rus, pe atunci comitatul Solnoc-Dăbâca. La numai câţiva ani de la instalarea sa ca preot are loc…

Mai mult...

Planul lui Ceaușescu care ar fi schimbat soarta județului Sălaj

După aproape 30 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989, județul Sălaj nu se poate mândri cu o realizare “epocală” în privința infrastructurii rutiere. Același lucru este valabil, așa cum se știe, și pentru celelalte regiuni din țară. Suntem unici în Europa prin acest record rușinos, în timp ce țări precum Serbia, Slovacia, Bulgaria ori Albania, ne-au luat-o înainte la toate capitolele, inclusiv la unul dintre cele mai importante – infrastructura rutieră, în special construirea de autostrăzi. Nu am reușit în trei decenii să avem măcar o autostradă finalizată,…

Mai mult...

RAFTUL CU CARTE: Cartea înţelepciunii lui Solomon

Cartea Înțelepciunii lui Solomon a fost scrisă în sec. I i.Hr., în limba greacă, și s‑a bucurat mult timp de reputația de a fi cea mai interesantă carte din corpusul apocrif, ocupând un loc special printre cele șapte cărți sapientiale din Septuaginta. Opera se împarte în trei secțiuni: prima secțiune a fost numită pe bună dreptate „cartea eshatologiei”; această înfățișează printr‑un viu contrast diversele destine care îi așteaptă pe cei drepți și pe nelegiuițîi care ii prigonesc. A două secțiune este compusă dintr‑un panegiric al Înțelepciunii, care da și numele…

Mai mult...

Învățământul nu sare departe de conducătorii lui

Așa cum “așchia nu sare departe de trunchi”, și învățământul românesc sare nu prea departe de nivelul intelectual, de pregătire și cultură generală al celor care ne conduc. E un efect cât se poate de firesc și logic, de vreo trei decenii încoace. Rezultatele la examenul de Evaluare sunt, pe cale de consecință, departe de a fi satisfăcătoare în acest an pentru Sălaj, un județ care se vrea – cel puțin prin statisticile frumos ornate – a fi unul în care se face carte serioasă. Deși Inspectoratul Școlar nu anunță…

Mai mult...

Alege viaţa! Poartă centura de siguranţă!

Centura de siguranţă are rolul de a proteja pasagerii autoturismului și pe conducătorul auto. O funcţie esenţială a acesteia este aceea de reducere a riscului accidentării la coloana vertebrală, întrucât în momentul impactului,aceasta te va ţine nemişcat în scaunul maşinii, cu spatele drept. De multe ori, conducătorului auto sau pasagerilor le este mai uşor să oprească avertismentul sonor care semnalizează necuplarea centurii, cuplând centura „peste scaun”, prin faţa sau spatele acestuia sau folosind un dispozitiv similar cu centura (denumit şi “adaptor de centură de siguranţă falsă”). Poliţiştii sălăjeni acordă o…

Mai mult...

CS Barcău Nuşfalău, o remiză şi două înfrângeri la turneul semifinal

Devenită pentru a noua oară în ultimii 11 ani campioana Sălajului la juniori A1, CS Barcău Nuşfalău a participat la finele săptămânii trecute la turneul semifinal din cadrul Campionatului Naţional. Adversarele sălăjenilor au fost Universitatea Cluj, CS Ineu şi Victoria Carei. Aşa cum era de aşteptat, formaţia clujeană a câştigat această zonă, calificându-se la turneul final ce va avea loc la Bucureşti. Echipa pregătită de Adrian Damian a debutat la acest turneu cu un rezultat promiţător, 3 – 3 în faţa formaţiei gazdă, Victoria Carei. Paul Şanta a reuşit o…

Mai mult...

Localitatea Zăuan Băi îmbracă straie de sărbătoare

Uniunea Democratică a Slovacilor și Cehilor din România, Consiliul Local și Primăria comunei Ip, împreună cu Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj organizează duminică, 24 iunie, o manifestare dedicată împlinirii a 100 de ani de la înfiinţarea localităţii Zăuan Băi. Evenimentul va debuta la ora 12, cu o slujbă religioasă de hramul bisericii Sf. Apostoli Petru si Pavel, la Biserica romano-catolică Zăuan Băi, pentru ca de la ora 16 să înceapă programul cultural-artistic, în incinta Centrului cultural slovac Zăuan Băi (Școala slovacă), urmat de cină şi de seara…

Mai mult...

Tenaris CineLatino, la Zalău: trei zile de proiecţii gratuite de filme

Cinefilii sunt invitaţi în perioada 26-28 iunie, la Clădirea Transilvania şi în amfiteatrul din Parcul Central, la a şaptea ediţie a Tenaris CineLatino. Evenimentul este organizat de TenarisSilcotub și face parte din inițiativele de dezvoltare socială ale companiei, urmărind să construiască prin film punți de dialog între oameni din culturi diverse. Programul acestei ediții va include filme lansate în ultimul an în România și America Latină, printre care câștigătorul premiului Oscar pentru cel mai bun film străin și primul documentar despre frumusețea sălbatică a naturii din România. Festivalul Tenaris Cinelatino…

Mai mult...

Exercițiu ISU pentru intervenția la incendiile provocate de substanțe periculoase

Secţia de pompieri Jibou a a organizat şi desfăşurat, marți, un exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren pentru antrenarea structurilor de intervenţie în cazul producerii unui accident rutier în care au fost au fost implicate substanţe periculoase. Activitatea s-a desfăşurat pe DN 1H, între localităţile Băbeni şi Cuciul Scopurile principale ale exerciţiului au vizat atât verificarea modului operaţiunilor de intervenţie în cazul producerii unor incendii cu substanţe periculoase, perfecţionarea deprinderilor personalului operativ în utilizarea tehnicii şi echipamentelor utilizate la acest tip de intervenţii, acordarea primului ajutor calificat victimelor.  …

Mai mult...

Autospeciale noi în dotarea unor posturi de poliție sălăjene

Opt autospeciale noi au intrat în dotarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, contribuind astfel la îmbunătățirea modului în care polițiștii răspund la solicitările cetățenilor, precum și la creșterea gradului de siguranță pe care polițiștii o au la intervenții.  Cele opt autospeciale Dacia Logan sunt inscripționate, au rampe de semnalizare acustice și optice şi vor fi utilizate de structurile de ordine publică şi rutieră. Astfel, şapte vor fi repartizate la posturile de poliţie din Buciumi, Someș Odorhei, Bălan, Crasna, Nușfalău, Șărmășag și Letca şi o autospecială la structura rutieră.   Toate…

Mai mult...

Supa la plic: vești îngrijorătoare de la specialiști

Reclamele la aceste produse nu mai contenesc în spațiul media. vedem mereu, în reclamele televizate, cum o gospodină fericită amestecă în oală, cu lingura de lemn, tot soiul de ingrediente ce par ireale, cu eterna promisiune a unui preparat ca la…mama acasă. A cui mamă, nimeni nu știe. Aburul aromat aproape că “iese” din televizoare, într-atât de bine sunt concepute şi realizate aceste spoturi comerciale care promovează unele dintre cele mai controversate produse, dăunătoare sănătăţii: supele instant, la plic, la cană, la pachet sau mai nou, la cutii sub formă…

Mai mult...

Hai în tabără, la Centrul de Cultură!

Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj organizează, la sediul instituției, în perioada 16-20 iulie, între orele 8-16, o tabără de arte și meșteșuguri pentru elevi cu vârsta cuprinsă între 8 și 15 ani. Participanții vor putea opta pentru mai multe activități educativ-recreative (cursuri de pictură, dans popular, meșteșuguri, vizionare de filme, karaoke, cusut și design vestimentar). Tabăra este gratuită, în limita locurilor disponibile. Înscrierile se fac până cel târziu în 13 iulie, la secretariatul instituției. Relații suplimentare la telefon 0260-612870 sau 0727 -341437.

Mai mult...