Copilăria de altădată: “La tăiatul porcului”

Porcul nostru cel de toate iernile, porcul nostru delicios, tranșat cu pricepere, pregătit cu măiestrie și răbdare, reprezintă, mai ales la sfârșit de an, vedeta gastronomică a oricărei bucătării. Desigur, acest an a fost umbrit de efectele grave ale pestei, dar mai ales de incompetența celor care ne conduc, în administrarea acestei nenorociri economice fără precedent. Cu toate acestea, iată că porcul nostru național e încă prezent prin magazine, ceva mai scump, ce-i drept, dar e acolo și e bine că îl putem găsi. Nici porcii europeni nu sunt o…

Mai mult...

„Taxa pe lăcomie” sau cum vor plăti băncile și cetățenii pentru responsabilitatea statului

Guvernul propune ca, din 1 ianuarie 2019, să se aplice instituţiilor financiar-bancare o taxă denumită ”taxa pe lăcomie”, în cazul în care ratele ROBOR la 3 şi 6 luni depăşesc o anumită valoare, impactul acestei măsuri putând ajunge la trei miliarde de lei, a anunţat marţi, la Palatul Victoria, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. „Se propune ca din 1 ianuarie 2019 să se aplice o taxă pe activele instituţiilor financiar-bancare, denumită << taxa pe lăcomie >>, pentru că este cea mai bună expresie pentru ceea ce se întâmplă azi în România,…

Mai mult...

Luptătorii au dominat clasamentul celor mai buni sportivi de la CSS Zalău

Clubul Sportiv Şcolar Zalău aniversează în acest an patru decenii de la înfiinţare, evenimentul fiind sărbătorit marţi seara, în sala de spectacole a clădirii Translivania, odată cu festivitatea de premiere a celor mai buni sportivi din cadrul CSS Zalău. Dacă în anii anteriori, voleiul, handbalul şi tenisul de masă au ţinut steagul sus, în acest an, clasamentul a fost dominat de luptătorii pregătiţi de Gheorghe Panc, Ioan Pantea şi Ioan Călian. Locul I a fost ocupat de luptătorul Vasile Moldovan, iar pe poziţia secundă s-a clasat echipa de lupte libere,…

Mai mult...

Volei Municipal Zalău, învinsă în trei seturi la Lisabona

Situaţie delicată pentru Volei Municipal Zalău în optimile de finală ale Cupei Challenge, după ce echipa condusă de Nikolay Jeliazkov şi Bogdan Nicolae a fost învinsă cu scorul de 0 – 3 în manşa tur, desfăşurată marţi seara, pe terenul echipei Benfica Lisabona. 24 de minute a durat primul act, pe care zălăuanii l-au pierdut cu 21 – 25. Atacul şi blocajul au funcţionat mai bine în parţialul secund, iar Volei Municipal s-a aflat la conducere în repetate rânduri. 21 – 19 pentru Zalău a arătat tabela spre final, dar…

Mai mult...

Colindători la poarta Primăriei Zalău

Începând cu primele ore ale dimineții, marți, 18 decembrie, Primăria Municipiului Zalău şi-a deschis porţile pentru a primi colindătorii. Sala ”Avram Iancu”, unde este împodobit bradul de Crăciun, a răsunat de glasurile copiilor şi elevilor de la toate unitățile de învățământ din oraş care au colindat cu bucurie și au adus urări de bine celor care lucrează în administrația locală. Conducerea primăriei a întâmpinat grupurile de colindători, a mulţumit tuturor, le-a urat sărbători frumoase şi un an nou fericit, iar la final, cei peste 1.000 de copii și cadre didactice…

Mai mult...

Câștigătorii sesiunii de referate și comunicări științifice la matematică „Față-n față cu adevărul”

La finalul săptămânii trecute, Liceul Teoretic „Emil Racoviță” din Baia Mare a organizat cea de-a XIX-a ediție a sesiunii de referate și comunicări științifice la matematică „Față-n față cu adevărul”. Au participat peste 160 elevi de gimnaziu și de liceu, din județele Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare și Sălaj. Elevii sălăjeni au obținut multe premii și mențiuni: Clasa a VII-a: Mențiuni speciale: Sprîncenatu Teodora și Pintican Oana, Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău, profesor coordonator Jacodi Crinuţa; Mențiuni: Deac Larisa și Criste Larisa, Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău, profesor coordonator Jacodi…

Mai mult...

Crește salariul minim, dar nu ne mișcăm din coada topului european

Salariul minim va crește, începând din 1 ianuarie 2019 de la 1.900 de lei la 2.080 de lei, anunță într-un comunicat de presă Inspectoratul Teritorial de Muncă Sălaj. Un angajat cu salariul minim va câștiga lunar, în plus, aproximativ 100 de lei. Astfel, în conformitate cu prevederile H.G. nr.937/2018, începând cu prima zi a anului viitor, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care nu include sporuri şi alte adaosuri, se stabileşte la 2.080 de lei lunar, pentru un program normal de lucru de 167,333 de ore…

Mai mult...

Țurțurii – un pericol pentru trecători, în această perioadă

Un pericol major, în această perioadă, este reprezentat de ţurțurii formați de la nivelul acoperișurilor și copertinelor, formațiuni din gheață deosebit de periculoase, ce pot răni, în cădere, persoanele care trec prin zonă sau pot avaria autovehiculele parcate.  Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, ISU Sălaj le reamintește cetăţenilor faptul că de îngrijirea şi curăţarea clădirilor şi faţadelor acestora se ocupă proprietarii sau asociaţiile de locatari, pompierii acţionând numai dacă arhitectura imobilelor nu permite îndepărtarea ţurţurilor de către cetăţeni. Recomandările pentru proprietarii de locuinţe şi asociaţiile de proprietari sunt curăţarea, de către…

Mai mult...

Deși este preferat celui natural, bradul artificial nu este o opțiune „ecologică”

An de an, aproximativ zeci de mii de brazi şi molizi ajung în pieţe înainte de Crăciun. Chiar dacă oferta este variată, atât în privința brazilor naturali cât și în cazul celor sintetici, alegerea rămâne de cele mai multe ori un lucru destul de greu de făcut. Dacă pentru anul acesta nu ne-am decis încă ce să alegem, mai precis dacă să alegem  un brad (sau molid) natural ori un brăduț artificial, este bine să știm avantajele şi dezavantajele fiecăruia. Bradul natural este, dincolo de orice alt dezavantaj prezentat de…

Mai mult...

Meniul zilei 19.12.2018

Ce mâncăm azi? Ce este la meniu? Cine merge să ia de mâncare? Vă sună cunoscut? De obicei iei prânzul în oraș sau la birou? MAGAZIN SĂLĂJEAN îți prezintă, în fiecare zi, oferte într-un singur loc! De luni până vineri, începând cu ora 11, suntem ghidul tău pentru alegerea mesei de prânz! La un click distanță de comandă! Poftă bună! Restaurantele sau pensiunile care doresc să apară la această rubrică sunt rugate să ne contacteze la adresa de e-mail publicitate@magazinsalajean.ro sau la numărul de telefon 0260 611364.   Restaurant Severus…

Mai mult...

Sălăjeanul Vlad Morar ar putea ajunge în Coreea de Sud

Sălăjeanul Vlad Morar (25 de ani) impresionează în prima ligă din Grecia. Este unul dintre cei mai buni atacanţi, iar reprezentanţii anumitor cluburi au început să se intereseze imediat de el. În present, evoluează pentru Panetolikos, dar e posibil să plece într-un alt campionat în iarnă. Bogdan Apostu, agentul său, a declarat la ProSport Live că Morar este asaltat cu oferte din Asia. Vlad era sonsiderat, în urmă cu câţiva ani, un posibil titular al naţionalei României. Impresiona la U Cluj şi la Petrolul, dar s-a stins destul de repede.…

Mai mult...

Gabriel Terheș, noul inspector-șef al Poliției sălăjene

Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj are, începând de miercuri, un nou inspector-șef împuternicit. Prin Ordinul șefului Poliției Române, Terheș va ocupa această funcție timp de șase luni. Pe funcția de adjunct al șefului IPJ Sălaj, pe segmentul de ordine publică,  a fost numit Aurel Știrb, cel care IPJ Sălaj din luna septembrie a anului trecut până în prezent. Împuternicit pe linii de investigații criminale va fi, în continuare, Călin Rolnic. La ședința de investire în funcția de împuternicit la comanda IPJ Sălaj a lui Gabriel Terheș, ședință desfășurată miercuri la…

Mai mult...

Un zălăuan este cel mai bun la matematică pe regiune

Şimleu Silvaniei a găzduit cea de-a XIII-a ediţie a Concursului Național de matematică ”Teodor Topan”, concurs organizat în zilele de 14 – 15 decembrie la Şcoala Gimnazială „Silvania” Şimleu Silvaniei în colaborare cu Primăria Oraşului Şimleu Silvaniei. S-au înscris la acest concurs cuprins în Calendarul Activităţilor Educative Regionale 2018, 320 elevi din judeţele Satu Mare, Cluj, Bihor, Maramureş, Sălaj, Mureş, Alba precum şi elevi din Republica Moldova (Chişinău). Din echipa de elaborare a subiectelor au făcut parte profesorii universitari Dorel Miheț, Universitatea de Vest din Timișoara,Andrei Ekstein, Universitatea Politehnică din Timișoara,…

Mai mult...

Tadici: “Cred că Ambros Martin are un mare handicap pentru că nu e în campionatul României”

Antrenorul Gheorghe Tadici, 66 de ani, selecţionerul care a obţinut medalia de argint la Campionatul Mondialul din 2005 alături de naţionala de handbal feminin a României, a comentat evoluţia fetelor noastre la Europeanul din Franţa, unde au ocupat locul patru. „Pun o întrebare. Nu am nicio problemă cu Ambros Martin, e un antrenor valoros, cu CV, dar întreba aşa…Mai mulţi colegi mă întrebau ce s-a schimbat în jocul echipei de când e dânsul la echipă?! Faţă de un antrenor român, care în trei ani primea vreo 18.000 de euro, aici…

Mai mult...