Fiscul va trimite deciziile de impunere privind contribuțiile de asigurări sociale până în 30 octombrie

Fiscul va trimite până în data de 30 octombrie deciziile de impunere prin care se definitivează contribuţiile de asigurări sociale, pentru anii fiscali 2016 și 2017, conform unui proiect de ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Referatul de aprobate spune că potrivit prevederilor Codului fiscal, pentru veniturile realizate în anii 2016 și 2017, stabilirea și regularizarea contribuţiei de asigurări sociale pentru persoanele fizice se realizează de organul fiscal central competent, prin emiterea unei decizii de impunere anuală, pe baza datelor declarate de contribuabili în declaraţia privind venitul…

Mai mult...

Creştinii ortodocşi şi catolici prăznuiesc Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul este prăznuită pe 29 august, zi în care credincioşii postesc, ca să nu se asemene cu Irod, cel care, din cauza ospăţului fără măsură, a cerut că Salomeea să-i danseze şi drept răsplată i-a oferit, la cererea ei, capul Sfântului Ioan Botezătorul. Credincioşii postesc în această zi, pe de o parte ca să nu se asemene cu Irod, care, din cauza ospăţului fără măsură, a cerut că Salomeea să-i danseze şi drept răsplată i-a oferit capul Sfântului Ioan Botezătorul, iar pe de altă parte, că…

Mai mult...

Zvonoteca

# La recomandarea unui semi edil zălăuan, facem cunoscut că redacția ziarului nostru se va muta, în cel mai scurt timp, pe scuarul de pe porțiunea recent reabilitată a Bulevardului. Cică, zice același ales al poporului, acolo curge deja lapte și miere, în valuri. Exact ca asfaltarea celor de la Citadin. Bașca, după ce s-au plantat pe scuarul cu pricina și copăcei, ni se promite că vom beneficia și de aer condiționat. Gratuit. Că și așa asfaltarea aia “onduită” ne-a costat o groază de bani, nervi și timp. # Şedinţele…

Mai mult...

Fotbalul & canalizarea

Daniel Săuca Vicepremierul Paul Stănescu a declarat, luni, că fotbalul este un fenomen social şi că ar trebui să fie un serviciu public aşa cum sunt apa, canalul şi transportul. „Fotbalul este un fenomen social care merită toată atenţia tuturor, nu numai a politicului. În infrastructura sportivă s-au făcut cel puţin din 2002 foarte multe investiţii. A început acea serie cu sălile de sport şi avem acum peste 1.100 de săli noi pentru că s-au construit de la zero. Şi mai sunt încă 50 în construcţie, cele mai mari la…

Mai mult...

Ambrozia, otravă în aerul zălăuanilor!

Deşi primăvara este considerat anotimpul cel mai alergen, totuși, toamna este momentul când se manifestă un număr foarte mare de alergii, una dintre ele fiind foarte gravă: alergia la ambrozie. Legea se aplică “la solicitarea cetățenilor” O serie de sesizări sosite pe adresa redației trag un semnal de alarmă cum că, în mai multe zone din Zalău, cu preponderență pe strada Mircea Eliade, pe marginea carosabilului au crescut tufe de ambrozie, plantă extreme de periculoasă pentru persoanele alergice. Contactat, viceprimarul Teodor Bălăjel ne asigură că echipele de la Citadin vor…

Mai mult...