Noutăţi filatelice: Prinţesa Diana, In Memoriam, 20 de ani

Daniel Mureşan 31 august este ziua în care ne amintim cu tristeţe de tragica dispariţie a Prinţesei Diana, supranumită „Prinţesa inimilor”. Carismatică, elegantă, plină de compasiune, Prinţesa de Wales a câştigat simpatia întregii lumi, în timp ce frumuseţea şi popularitatea sa au atras atenţia presei, transformând-o într-una dintre cele mai fotografiate femei din lume. Romfilatelia a comemoreat la data de 31 august 2017 tragica dispariţie a Prinţesei Diana prin emisiunea de mărci poştale ce reprezintă un supratipar al emisiunii Diana – Prinţesă de Wales din anul 1999. La 20 ani…

Mai mult...

Poliţiştii au aplicat peste o sută de amenzi în doar două zile

Neacordarea de prioritate, legalitatea transportului de persoane, dar şi nerespectarea regulilor de circulaţie de către pietoni şi motociclişti, au fost acţiunile desfăşurate de poliţiştii rutieri în perioada 30-31 august a.c. În acest context au fost aplicate 117 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 10.150 lei, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj. De asemenea, în perioada de referință, polițiștii au reținut în vederea suspendării șase permise de conducere, din care trei pentru nerespectarea regimului legal de viteză, unul pentru neacordare de prioritate, iar două pentru alte…

Mai mult...