Alte pagini de (fals) jurnal (zălăuan)

Daniel Săuca „Detest publicistica, întotdeauna am detestat-o. Scriitorul român a făcut publicistică de nevoie, nu au fost mari fanatici. Cei care au fost înclinaţi către politică, au ajuns miniştri, mă gândesc la Goga, dar foarte mulţi au făcut-o de nevoie, ca să poată trăi, Eminescu a fost unul dintre ei, şi Caragiale, să nu credeţi că mă compar cu ei. Soarta scriitorului este asta. Scriitorul nu câştigă din scrisul său, meseria de scriitor este una extraordinar de competitivă”, a afirmat Mircea Cărtărescu la prezentarea noii sale cărți, „Peisaj după isterie”,…

Mai mult...

Noutăţi filatelice: 60 de ani, Muzeul Naţional al Literaturii Române

Daniel Mureşan Muzeul Naţional al Literaturii Române adăposteşte un autentic tezaur literar format din manuscrise, cărţi, obiecte personale, lucrări artistice, fotografii, înregistrări audio – video care redau profunzimea şi complexitatea întregii arte a cuvântului în literatura română. Prin acestea, instituţia Muzeul Naţional al Literaturii Române este şi o veritabilă păstrătoare a limbii române, forţa identităţii naţiunii noastre. La ceas aniversar, Romfilatelia se alătură „Muzeului Cuvântului”, dedicându-i emisiunea de mărci poştale alcătuită dintr-un timbru şi o coliţă dantelată. Muzeul Naţional al Literaturii Române deţine peste 300.000 de piese organizate în 300…

Mai mult...

Pastor zălăuan, suspectat de fraudarea serviciilor de imigrare americane

Adrian (Andy) Olariu, pastorul bisericii penticostale române „Ekklesia” din Peoria, Arizona are probleme acute cu Serviciul de Imigrări din SUA. Olariu, cetăţean canadian, originar din Zalău, deţine funcţia de pastor al acestei biserici din anul 2014. În urmă cu aproximativ 15 luni acesta s-a deplasat la o nuntă în Kitchener, Canada, iar la întoarcere a avut surpriză neplăcută de-a nu mai fi lăsat de autorităţile americane să revină în Statele Unite, relatează evz.ro. Potrivit unor surse din interior, Andy Olariu este suspectat de fraudarea serviciilor de imigrare, acesta se presupune…

Mai mult...

Întâlnire a elevilor zălăuani cu poliţiştii

,,Cunoaşte şi protejează patrimoniul cultural naţional” este un Proiect Educaţional Naţional desfăşurat de poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj în parteneriat cu Fundaţia “Collegium XXI”, în cadrul programului Şcoala altfel: “Să ştii mai multe, să fii mai bun!”  Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale împreună cu poliţişti din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, cu atribuţii în domeniul protejării patrimoniului cultural naţional, le-au prezentat elevilor din clasele  a-VI-a şi a-VII-a, de la Şcoala Gimnazială “Simion Bărnuţiu” Zalău, precum şi celor din clasele a-IX- a şi a-X-a, de la Colegiul Tehnic…

Mai mult...

Rezultat notabil pentru luptele feminine de la CSS Zalău

După o pauză de mai bine de un deceniu, secţia feminină de lupte libere de la Clubul Sportiv Şcolar Zalău a obţinut o nouă medalie. Performanţa îi aparţine sportivei Emanuela Lazăr, pregătită de profesorul Gheorghe Panc. „Mă bucur că, după rezultate notabile obţinute la masculin, am reuşit să aducem o medalie şi la feminin pentru secţia de lupte a Clubului Sportiv Şcolar Zalău. Este o performanţă ce nu s-a mai înregistrat de mai bine de zece ani în Sălaj”, a afirmat Gheorghe Panc. Emanuela Lazăr a concurat la categoria 46…

Mai mult...

CSS Zalău a ratat calificarea între cele mai bune opt echipe de volei din România

Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici” a fost la finalul săptămânii trecute gazda turneului semifinal din cadrul Campionatului Naţional de Volei, fiind al doilea turneu semifinal din actuala ediţie. CSS Zalău s-a clasat pe locul secund în primul turneu semifinal, locul întâi fiind ocupat de CSS LAPI Dej, care a obţinut calificarea în turneul final. Practic, primele patru echipe calificate în turneul final au fost cunoscute la sfârşitul primului turneu semifinal, celelalte două calificându-se după cea de-a doua astfel de competiţie. La Zalău s-au duelat echipele: CSS Zalău, Colegiul Naţional “Mihai Viteazul”…

Mai mult...

La 40 de ani de la înfiinţarea fabricii de anvelope, Michelin investeşte într-un proiect de 33 milioane de euro la Zalău

Fabrica de anvelope Michelin din Zalău sărbătoreşte aniversarea a 40 de ani cu o nouă investiţie de 33 de milioane de euro a Grupului Michelin. Unitatea de la Zalău şi-a început activitatea în 1977 cu producția de anvelope și camere de aer sub numele Silvania, înainte de a deveni parte a Grupului Michelin în 2001. A început apoi o nouă etapă a dezvoltării sale prin implementarea unor procese inovatoare și industrializarea unor noi produse. Aplicarea standardelor stricte de calitate și a metodelor industriale Michelin, împreună cu investiția în dezvoltarea oamenilor,…

Mai mult...

Ofițerul în rezervă Puiu Vaida candidează pentru funcţia de administrator public al municipiului

Doi candidaţi şi-au depus dosarele în vederea susţinerii probei scrise şi a interviului pentru ocuparea funcţiei de administrator public al municipiului Zalău. Termenul de depunere a dosarelor a expirat luni, 29 mai, la ora 16, astfel încât doi candidaţi vor intra în cursa pentru ocuparea fotoliului de administrator public al municipiului. Cei doi candidaţi sunt Călin Forţ, actualul director al Registrului Auto Român (RAR) Sălaj, iar cel de-al doilea este Ioan Puiu Vaida, ofiţer MAI, în prezent în rezervă (pensionat). Primăria Municipiului Zalău organizează concursul pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a…

Mai mult...

Campioana Volei Municipal Zalău debutează pe teren propriu în noul sezon

Federaţia Română de Volei a stabilit data la care va începe noua ediţie a Diviziei A1, prima rundă fiind programată în data de 7 octombrie. Campioana României, Volei Municipal Zalău va debuta pe teren propriu în noul sezon, urmând să întâlnească Ştiinţa Explorări Baia Mare. Nou-promovata Universitatea de Vest Timişoara va evolua pe terenul Ştiinţei Bacău, în timp ce Dinamo, o formaţie ce revine în Divizia A1 după o pauză de un sezon, va evolua pe terenul Unirii Dej. Steaua Bucureşti va avea un meci destul de dificil pe teren…

Mai mult...

FC Zalău va avea un nou antrenor în sezonul viitor

Partida desfăşurată vineri, pe Stadionul Municipal, între FC Zalău şi ASA II Târgu Mureş, scor 6 – 0, a fost ultima pe banca formaţiei zălăuane pentru antrenorul Constantin Olariu. Adus la echipă în urmă cu doi ani, tehnicianul clujean spera să obţină clasări onorabile atât la finele sezonului trecut, cât şi în actuala ediţie de campionat. Parcursul din această ediţie a fost unul destul de bun în prima parte, iar conducerea clubului a afirmat înaintea începerii returului că intră în cursa pentru promovare. Din păcate, socoteala de acasă nu s-a…

Mai mult...

Amenzi de peste 160.000 de lei aplicate de Protecţia Consumatorului Sălaj

Activitatea desfăşurată de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Sălaj, în primul trimestru al acestui an, a avut ca scop principal, ca de fiecare dată, creşterea gradului de protejare a consumatorilor sălăjeni. Astfel, CJPC a efectuat 376 de acţiuni de control în untiăţi de pe raza judeţului, acţiuni care au cuprins domeniul produselor alimentare, al produselor nealimentare cât şi sfera atât de largă a serviciilor destinate populaţiei. Din numărul total al acţiunilor de control, 116 s-au finalizat cu procese verbale de constatare a contravenţiei, 254 au fost procese verbale de…

Mai mult...

Registrul Comerţului face angajări

Trei posturi sunt scoase la concurs în perioada următoare la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Sălaj. Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul ONRC, este vorba despre un post de şef al Biroului Registrului Comerţului, unul de consilier juridic specialist la Biroul Buletinul Procedurilor de Insolvenţă şi un altul, de specialist IT, la Biroul Registrului Comerţului. În toate cele trei cazuri, candidaţii trebuie să aibă studii superioare – juridice pentru primele două posturi, respectiv în informatică, pentru celălalt. Data limită de înscriere este 12 iunie, ora 15, concursul urmând să…

Mai mult...

Ultimile 10.000 de abonamente disponibile la UNTOLD 2017!

Deși mai sunt încă două luni până la festivalul UNTOLD, organizatorii anunță că mai sunt disponibile doar 10.000 de abonamente la cea mai intensă experiență muzicală a anului. Fanii festivalului UNTOLD care vor să trăiască experiența unică și plină de magie a festivalului, mai au la dispoziție doar 10.000 de abonamente pentru ediția din acest an. După epuizarea ultimelor 10.000 de abonamente, festivalul UNTOLD, ediția 2017 va fi declarat sold out. Cei care vor dori să facă parte din povestea UNTOLD vor mai avea la dispoziție doar bilete de 1…

Mai mult...

Grefierii sălăjeni protestează împotriva legii salarizării

Aproximativ 50 de grefieri de şedinţă din judeţul Sălaj au organizat marţi, 30 mai, un protest spontan, nemulţumiţi de prevederile Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. În reşedinţa de judeţ, 14 grefieri de la Tribunalul Sălaj, 16 de la Judecătoria Zalău şi trei specialişti IT au ieşit în faţa instanţei sălăjene, în jurul orei 11, unde au purtat pancarte cu lozinca „protestăm împotriva proiectului cadru a legii de salarizare”. Protestul a durat două ore, perioadă în care grefierii au oprit activitatea. „Reglementările din proiect ce privesc categoria profesională…

Mai mult...