Accident în Zalău: lovită în plin pe trecerea de pietoni

Neacordarea de prioritate la trecerile de pietoni, continuă să facă victime. Un accident de circulație a avut loc pe o trecere de pietoni din municipiu, joi, în jurul orei 15. Un zălăuan de 23 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe strada Tudor Vladimirescu, a accidentat un pieton care se afla în traversarea regulamentară a străzii, pe trecerea de pietoni. Ambii participanți la trafic au fost testați cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ. Victima, o tânără de 24 de ani, din Zalău, a suferit leziuni și a fost transportată la…

Mai mult...

N-au crăpat pietrele, au crăpat conductele

Echipele de intervenţie ale Companiei de Apă Someş Zalău lucrează la foc continuu de câteva zile, după ce, din cauza temperaturilor extrem de scăzute au îngheţat branşamente, conducte şi apometre. Potrivit directorului Marcel Zaharia, în perioada 7-12 ianuarie, aproximativ 500 de gospodării din întreg judeţul s-au confruntat cu astfel de probleme. „Pentru a putea face faţă tuturor solicitărilor, am suplimentat numărul echipelor care se ocupă de remedierea defecţiunilor apărute. Astfel, avem cinci echipe care intervin în Zalău şi alte cinci, în celelalte trei oraşe şi în mediul rural. Din cele…

Mai mult...

HC Zalău, în faţa celei de-a şaptea victorii consecutive

Handbal Club Zalău încheie prima parte a campionatului pe teren propriu, urmând să întâlnească duminică Unirea Slobozia, formaţie clasată pe poziţia a 12-a în Liga Naţională. Zălăuancele vin după o victorie importantă, obţinută pe terenul celor de la CSM Bistriţa, în urma căreia se menţine pe poziţia a treia a clasamentului. Managerul Gheorghe Tadici, dar şi jucătoarele, iau în calcul doar varianta succesului în disputa de duminică, ceea ce le-ar da posibilitatea să încheie turul cu 25 de puncte, un „prag” la care mulţi dintre iubitorii handbalului nu sperau la…

Mai mult...

După o zi de scandal, AVE a reluat activitatea de colectare a gunoiului

O situaţie care risca să devină critică a apărut, zilele trecute, între SC Ave Ecoserv, operatorul responsabil de ridicarea gunoiului din Zalău şi majoritatea localităţilor sălăjene, şi Brantner Servicii Ecologice, administratorul deponiei de la Dobrin. SC AVE Sălaj Ecoserv SRL a anunţat miercuri, toate primăriile din judeţ cu care se află în relaţii contractuale, că suspendă activitatea de colectare a deşeurilor din judeţul Sălaj implicit şi din municipiul Zalău, motivând că firma care gestionează deponia de la Dobrin nu-i permite să depoziteze deşeurile provenite din judeţ. Motivul neînţelegerii dintre Brantner…

Mai mult...

Primăriile acordă alocații financiare lunare de până la 428 de lei pentru copii

Alocația pentru susținerea familiei a fost instituită de administraţiile locale ca formă de sprijin pentru familia/persoana singură cu venituri reduse care are în creștere și îngrijire copii în vârstă de până la 18 ani, dacă aceasta realizează venituri nete lunare pe membru de familie de până la 530 de lei. Familiile care au în întreținere copii de vârstă școlară beneficiază de alocație în condițiile în care copiii frecventează fără întrerupere cursurile unei forme de învățământ organizate potrivit legii, cu excepția celor care le întrerup din motive medicale, și nu înregistrează…

Mai mult...

Angajatorii sălăjeni caută personal

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj a anunţat că în această perioadă, angajatorii sunt în căutarea a 216 persoane care doresc să se încadreze în muncă ori să îşi schimbe serviciu. Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, mai mult de jumătate dintre locurile de muncă vacante sunt disponibile în industria confecţiilor, doi agenţi economici fiind interesaţi să angajeze muncitori necalificaţi, confecţioneri articole din piele şi confecţioneri asamblori articole textile. În construcţii sunt puse la bătaie 40 de slujbe, pentru zidari, dulgheri, fierar-betonişti, dar şi muncitori necalificaţi,…

Mai mult...

De fapt, noi ce vrem?

Vorbim, de cele mai multe ori, despre o Românie nebună, despre un sistem ciudat, chiar corupt. Nu putem vorbi despre o ţară democratică atâta timp cât există un sistem corupt şi grupuri infracţionale, mai mult sau mai puţin rafinate. Politicenii au făcut legile în aşa fel încât să tragă focul sub oala lor, astfel încât să-şi protejeze reduta numită Parlament. Pentru cei de la vârf, va exista întotdeauna „o vacă de muls”, iar oamenii de rând vor fi nevoiţi să dea în continuare din coate pentru a câştiga pâinea ce…

Mai mult...

Colţul jucătorului de volei. Astăzi, Rareş Bălean

Aşa cum v-am anunţat în ediţia de ieri, în zilele rămase până la începerea returului, ne-am propus să prezentăm în detaliu fiecare jucător al echipei Volei Municipal Zalău, vicecampioana ultimelor trei ediţii şi câştigătoarea Cupei României în ultimele două sezoane. După prima parte a campionatului, formaţia zălăuană se situează pe locul doi, la egalitate de puncte cu liderul Steaua Bucureşti, iar în Cupa României a ajuns în faza semifinalelor, unde se va duela cu Ştiinţa Explorări Baia Mare. Astăzi îl vom prezenta pe Rareş Bălean, zălăuanul care evoluează pe postul…

Mai mult...

Afla tot ceea ce trebuie sa stii pentru a obtine permisul de conducere

Potrivit legislatiei in vigoare, orice tanar care a implinit varsta de 18 ani poate sustine examenul pentru obtinerea permisului de conducere pentru categoria B. Pe langa varsta, doritorul trebuie sa fie si apt din punct de vedere medical, sa dovedeasca pregatirea teoretica si practica si sa dovedeasca domiciliu sau resedinta, care trebuie sa fie pe raza judetului in care sustine examenul. Conditii Inainte de a sustine examenul este insa nevoie de o pregatire teoretica si practica. Alegerea scolii si respectiv a instructorului este o sarcina destul de importanta. Se spune…

Mai mult...

Cod Galben de polei pentru Sălaj

În intervalul 13 ianuarie, ora 05 – 14 ianuarie, ora 12, vor fi precipitaţii mixte ce vor cuprinde treptat vestul, centrul şi nordul ţării şi vor fi asociate cu depuneri de polei, iar în nord-vest şi la munte cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 20…25 l/mp. Se va semnala polei, în prima parte a zilei de vineri (13 ianuarie) în județele din Banat şi Crişana, inclusiv în Sălaj, iar după-amiaza şi în Transilvania şi nordul Moldovei. Totodată, ANM păstrează informarea meteo de  intensificări ale vântului şi zăpadă spulberată, care este…

Mai mult...

Vicecampioana a câştigat primul amical din 2017

După câteva zile de pregătire pe plan local, voleibaliştii echipei Volei Municipal Zalău au susţinut primul meci de verirficare din 2017. A fost, de fapt, un „joc şcoală”, desăşurat miercuri după-amiaza, în Sala Sporturilor din Zalău, în care, vicecampioana României a întâlnit Universitatea Cluj. Antrenorii celor două formaţii au decis să joace patru seturi, indiferent de rezultatul final, toate cele patru parţiale fiind câştigate de formaţia zălăuană. Marian Constantin, antrenorul principal al vicecampioanei, a folosit diferite formule de joc, utilizând întreg lotul în cele patru seturi. În partida de miercuri…

Mai mult...

Întâlnire pe tema noutăţilor legislative între reprezentanții Fiscului sălăjean și contribuabili

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj face cunoscut faptul că joi, 12 ianuarie, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie a Judeţului Sălaj, din municipiul Zalău, a avut loc o întâlnire cu contribuabilii persoane fizice şi persoane juridice, în vederea prezentării noutăţilor legislative cu aplicabilitate din luna ianuarie 2017. Cu această ocazie, reprezentanţii AJFP Sălaj le-au prezentat contribuabililor aspecte legate de: reducerea cotei standard de TVA, de la 20 la sută, atât cât a fost până la sfârşitul anului 2016, la 19 la sută; abrogarea tuturor prevederile referitoare la Registrul…

Mai mult...

Joi – zi de examen pentru cei cu permisul suspendat

Conducătorii auto care au permisul de conducere suspendat pot susţine examenul la Poliţia Municipiului Zalău. Începând din 2 februarie 2017, examenul de reducere a perioadei de suspendare a permisului de conducere (test de redobândire permis “13 din 15”) se va susţine în fiecare zi de joi, după ora 8.30, la Poliţia Municipiului Zalău, în sala de şedinţe.  Conducătorii auto trebuie să se prezinte la examen cu cartea de identitate şi dovada înlocuitoare a permisului de conducere a cărei valabilitate a expirat, fără a fi necesară plata unei taxe.

Mai mult...

Magistraţii sălăjeni nu mai fac rabat: a ajuns în cătuşe pentru conducere fără permis

Un tânăr din Someş Odorhei, în vârstă de 22 de ani, aflat sub control judiciar, a fost reţinut de poliţişti marţi, 10 ianuarie a.c., pentru comiterea mai multor infracţiuni de conducere fără permis, iar miercuri a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. Pe numele inculpatului, Judecătoria Jibou a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. În urma unui control rutier de rutină, oamenii legii l-au depistat pe tânăr în timp ce conducea autoturismul fără a poseda permis de conducere. Lipsit de orice fel de responsabilitate, tânărul…

Mai mult...