Cele şase spitale din judeţ au luat de la Casa de Asigurări aproape 25 milioane de lei

Şi în acest an, Spitalul Județean de Urgență Zalău are cel mai mare contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Sălaj dintre toate spitalele sălăjene. Cea mai mare unitate spitalicească din judeţ a primit 16,7 milioane de lei. S-a încheiat sesiunea de contractare la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, iar spitalele sălăjene şi-au aflat bugetele. Potrivit datelor publicate pe site-ul instituţiei, valoarea bugetului total angajat celor şase furnizori de asistenţă medicală spitalicească este de aproape 24,6 milioane de lei. Cea mai mare sumă, respectiv peste 67 la sută…

Mai mult...

Zilele Zalăului 2016, o sărbătoare altfel a cetăţii

Pentru prima dată, în ultimii 19 ani, petrecerea prilejuită de Zilele Zalăului a avut loc într-un alt spaţiu decât cel în care am fost obişnuiţi. După cum era de aşteptat, “mutarea” sărbătorii din zona generoasă oferită de bulevardul Mihai Viteazul şi platoul de marmură, în cea dosită din parcarea din spatele Primăriei nu a fost pe placul celor mai mulţi dintre zălăuani. În timp ce locuitorii de pe bulevard au răsuflat uşuraţi că au scăpat de gălăgia, mirosul, fumul şi mizeria specifice evenimentului, adepţii acestui tip de distracţie au reclamat…

Mai mult...