Un singur aspirant pentru postul de administrator public al Şimleului

Devenit vacant după ce liberalul Ioan Radu Lazăr a fost numit viceprimar al oraşului de sub Măgura, postul de administrator public a fost scos la concurs. Surprinzător, însă, fotoliul de city manager al Şimleului nu s-a dovedit a fi unul care să trezească interes, astfel că până joi, 28 iulie, când a fost termenul limită pentru depunerea dosarelor, un singur candidat arătându-se interesat să intre în echipa care administrează oraşul. Este vorba despre Szabo Erno Csaba, în vârstă de 34 de ani, inginer în cadrul Electrica Furnizare.

Mai mult...

Zvonoteca

# Iubitori de reclame spânzurate, banere şi afişe scorojite pe toate zidurile, se pot bucura de un nou afişoi, ce a apărut peste noapte pe dealul Doja din municipiu, o reclamă uriaşă la un cunoscut supermarket. Din cele şase poze prezente pe uriaşul panou, una aparţine usturoiului. O căpăţână de usturoi sub care scrie ceva de genul “vrei să mănânci fresh?”. Partea care nu apare în baner este cea cu China, pentru că de acolo provine, aşa cum scrie pe eticheta din magazin, delicioasa plantă – condiment. Faptul că usturoiul…

Mai mult...

RAFTUL CU CARTE: Eseuri eretice despre filosofia istoriei

autor: Jan Patocka Eseurile eretice oferă o perspectivă fenomenologică de sorginte heideggeriană asupra istoriei Europei, începand, într-o măsură oarecum cronologică, cu vechea Mesopotamie şi ajungând până în perioada europeană modernă. Din punctul de vedere al lui Patocka, natura este un construct străin, iar istoria, care a început ca o căutare a unui sens superior, sfârşeşte prin a fi un element de consum ce se autoperpetuează. Patocka explică modul în care Europa s-a îndepărtat de moştenirea sa greacă pentru a căuta mai curând puterea decât adevărul, fărămiţându-se în subdiviziuni etnice, şi…

Mai mult...

75 de ani la moartea lui Valentin Coposu, tatăl marelui om politic Corneliu Coposu şi personalitate marcantă a Sălajului

Protopopul Valentin Coposu, tatăl Seniorului, a trecut în eternitate în urmă cu 75 de ani, în 28 iulie 1941, la doar 54 de ani. Istoricul Marin Pop, cercetător ştiinţific în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, precizează într-o lucrare publicată în revista Caiete Silvane, că problemele de sănătate ale protopopului au apărut în ultimul an al vieţii sale, din cauza necazurilor care s-au abătut asupra familiei Coposu. Astfel, după 30 de ani petrecuţi în localitatea sălăjeană Bobota, Valentin Coposu s-a văzut nevoit să părăsească satul, întrucât figura pe…

Mai mult...

Perversul din Dumbrava și-a recunoscut faptele

Bărbatul în vârstă de 26 de ani, acuzat că ar fi agresat, la începutul acestei săptămâni, o adolescentă pe care a urmărit-o până în scara blocului unde și-a expus părțile intime, este urmărit penal pentru ultraj contra bunelor moravuri, ne-au transmis oficialii Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj. Suspectul este căsătorit, lucrează la o societate din municipiu și locuiește în cartierul Dumbrava Nord. Surse neoficiale susțin că acesta și-ar fi recunoscut fapta, mărturisind, de altfel, că nu este pentru prima dată când manifestă un astfel de comportament deviant. Vecinii presupusului vinovat…

Mai mult...

Fiscul va afla instantaneu când, de unde şi cât cumperi

[one_third last=”no”]…[/one_third] Un proiect de lege care naşte deja aprigi controverse şi care pune sub semnul întrebării limita până la care cetăţenii români pot fi controlaţi de autorităţi, este pe cale să vadă lumina… adoptării, proiectul fiind în prezent în dezbatere publică. Aşadar, Fiscul vrea să ştie în orice minut, în lipsa unui mandat din partea judecătorului, toate detaliile disponibile cu privire la identitatea deţinătorului cardului, ori de cate ori se efectuează plăţi electronice cu cardul bancar prin intermediul POS-urilor. Prin urmare, indiferent că achiziţionăm un pachet de ţigări, o…

Mai mult...

Sportul şi voinţa politică

Toată lumea este conştientă de faptul că sportul din România este într-un regres continuu, chiar dacă nu toţi recunosc acest lucru. Cluburile sportive departamentale se confruntă cu tot mai multe probleme, în special cu cele de natură organizatorică. Nu există suficiente săli de sport pentru antrenamente, materialele şi echipamentele sportive sunt aceleaşi de câteva generaţii, însă, cu toate aceste neajunsuri, foarte importante, de altfel, noi vrem să facem performanţă în sport. Vrem să ţinem pasul cu ţări unde sportul este „literă de lege” pentru politicieni, cu ţări care ştiu cât…

Mai mult...

Pugiliştii de la CSM Zalău boxează la „Centura Transilvaniei”

Sala Sporturilor „Horia Demian” găzduieşte începând de miercuri „Centura Transilvaniei”, o gală de box la care participă 90 de sportivi de la 21 de cluburi din România. În acest an se desfăşoară cea de-a IV-a ediţie, o competiţie la care urcă în ring şi pugilişti de la Clubul Sportiv Municipal Zalău. La seniori, CSM Zalău îl are ca reprezentant pe Paul Covaci, care boxează la categoria 81 de kilograme, în timp ce la tineret vor evolua Cătălin Popa (64 kilograme) şi Cătălin Fiţ (69 de kilograme). Cel de-al patrulea reprezentant…

Mai mult...

Tenismenii militari din Divizia 4 Infanterie Gemina s-au întrecut la Zalău

Militari din mai multe judeţe ale ţării au participat la Zalău, în perioada 26-28 iulie, la Campionatul Militar de Tenis de Câmp – etapa pe Divizia 4 Infanterie Gemina. Evenimentul – ediţie omagială cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la înfiinţarea Armatei a 4-a de Nord – a fost organizat de Batalionul 317 Sprijin Logistic Voievod Gelu, cu sprijinul Primăriei Zalău şi al Crucii Roşii Sălaj. După cum ne-a declarat comandantul Batalionului, locotenent-colonel Nicolae Gabriel Oros, la competiţie au luat parte loturile reprezentative ale marilor unităţi subordonate Diviziei…

Mai mult...

Sute de oi au pierit în urma unui accident rutier, lângă Ip

Un accident de circulaţie în care a fost implicat un autotren, a avut loc miercuri seara, în apropierea localităţii Ip. Inspectoratul pentru Stituații de Urgență Sălaj a acţionat, prin Garda Nuşfalău, la evenimentul rutier produs pe DN 19 B, între localităţile Porţ şi Ip. Un autovehicul de mare tonaj care transporta peste 500 de ovine, pe ruta Marghita-Constanţa, s-a răsturnat pe o parte, în afara părţii carosabile. Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale la faţa locului şoferului, a deconectat bateriile vehiculului şi au executat operaţiuni de tăiere a balamalelor uşilor din…

Mai mult...

Portar de la Gloria Bistriţa, în probe la FC Zalău

Printre fotbaliştii veniţi în probe de joc la FC Zalău se numără şi portarul Răzvan Sarkany, un tânăr de 18 ani, originar din Bistriţa. A studiat la Liceul cu Program Sportiv din Bistriţa, însă a activat la grupele de copii şi juniori ale clubului Gloria, iar în ultima perioadă a jucat şi pentru echipa a doua de seniori a clubului bistriţean. Cu o talie impresionantă, dar şi cu reale calităţi, Sarkany poate fi una dintre soluţiile pentru postul de portar, având în vedere că, până în prezent, doar Claudiu Băican…

Mai mult...

Firmele sălăjene vor să angajeze peste 200 de persoane

Sălăjenii aflaţi în căutarea unui loc de muncă pot alege unul dintre cele 207 de joburipe care le pune la bătaie în această perioadaă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM). Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, cele mai multe slujbe sunt vacante în domeniul producţiei şi prestărilor de servicii, unde angajatorii sunt în căutarea a 110 persoane, pentru posturi de muncitor necalificat, lăcătuş mecanic, strungar, frezor, zugrav, zidar ori faianţar. În industria confecţiilor, două societăţi au scos la concurs 42 de locuri de muncă, jumătate din ele…

Mai mult...

FC Zalău s-a impus cu 5 – 1 în amicalul cu Rapid Jibou

Stadionul Municipal a găzduit miercuri după-amiaza meciul amical dintre FC Zalău şi Rapid Jibou, pentru ambele formaţii fiind primul joc de verificare din această vară. Zălăuanii au început pregătirile în urmă cu două săptămâni, în timp ce echipa condusă de Marius Muntean a efectuat abia luni primul antrenament. Antrenorii Zalăului, Constantin Olariu şi Cristian Oros au aliniat un prim „11” în care s-au regăsit mulţi jucători tineri veniţi în probe, iar o parte dintre titulari nu au evoluat deloc în disputa de miercuri. Începutul de partidă a fost echilibrat, însă,…

Mai mult...

Accident la ieşirea din Zalău: a întors pe linia continuă şi a ajuns în stare gravă la Urgenţă  

  Accident deosebit de grav, petrecut în dimineaţa zilei de joi, pe drumul european E 81 la iesirea din Zalău în direcţia Hereclean. Un şofer din Zalău,  în timp ce conducea pe şoseaua amintită,  a încercat să întoarcă autoturismul deşi linia continuă nu-i permitea această manevră.  Un TIR care venea din direcţia opusă a intrat în autoturismul condus de şoferul imprundent, lovindu-l cu putere în partea laterală.  Şoferul autoturismului a suferit leziuni grave, fiind transportat de urgenţă la UPU  Zalău. Cercetările sunt în plină desfăşurare, poliţiştii sosiţi la faţa locului urmând…

Mai mult...