Cu bucurie și dragoste, pentru zestrea nației

Pe când credeam că am văzut destule la viața mea, că ochiul mi-a fost încântat de destul de multe ori cu tot ceea ce a avut țara aceasta mai bun și mai frumos, am constatat încă o dată zilele acestea că tradițiile și credința neamului acestuia reprezintă un izvor nesecat de valori, de lucruri care înnobilează omul. Trebuie doar să ai inimă deschisă și curată pentru a te putea adăpa din el si apoi a te desfăta cu liniștea și pacea pe care ți le poate aduce. Spun asta deoarece…

Mai mult...

Consilierul de sus şi cetăţeanul de jos

Îndrăznim să-i sfătuim (de bine, ca de fiecare dată) pe cei proaspăt instalaţi în scaunele primăriilor şi ale consiliului judeţean să evite, măcar pentru început, să se “dumnezeiască”. Nici n-au început bine primele conferinţe de presă şi şedinţe de Consiliu Local, că aleşii celei mai mari primării din judeţ i-au ridicat în straturi înalte pe consilierii locali – cei care compun un subiect faţă de care zălăuanii au dezvoltat, de mulţi ani, o alergie urâtă. Zic edilii noştri: “cum vor spune consilierii” “să vedem ce vor decide consilierii” “va fi…

Mai mult...

Crearea unui site pe un CMS – La ce sa fiti atenti atunci cand alegeti solutia potrivita

In vederea realizarii unui site, cele mai populare solutii sunt cele pe baza de CMS(Content Management System). Ca o paranteza, alegerea unui CMS se face in primul si in primul rand in functie de propriile cerinte sau de specificatiile hostingului pe care il detineti insa la fel de bine puteti sa va puneti problema invers. Solutia la indemana oricui pentru a-si crea un site de prezentare folosind un CMS este reprezentata de colaborarea alaturi de o agentie de web design, astfel de companii avand deja un bagaj de cunostinte destul…

Mai mult...

Acuzat de pedofilie, Wendt Mayco Norbert le râde în nas judecătorilor

Într-o țară în care totul este pe dos, nu trebuie să ne mai mire că unii presupuși călăi circulă liberi. Trist și inexplicabil este că sub ochii celor care ar trebui să le protejeze, victimele lor par să nu înțeleagă pericolul la care se expun și caută în continuare compania celor care le-a făcut rău. Este și cazul cetăţeanului german Wendt Mayco Norbert, trimis în judecată de către procurorii DIICOT Sălaj pentru pedofilie, și care aflat sub control judiciar, s-a întâlnit, de curând, cu victima sa, ziua în amiaza mare,…

Mai mult...

FC Zalău transferă un fost jucător al echipei Rapid Bucureşti

După un sezon în care a ocupat ultimul loc în Seria a VI-a a Ligii a III-a, FC Zalău a început luni antrenamentele în vederea pregătirii noului sezon. Sub comanda antrenorilor Constantin Olariu şi Cristian Oros s-au aflat şi patru fotbalişti noi: portarul Claudiu Băican şi jucătorii de câmp Florin Istrate, Corneliu Tăbuleac şi Marian Hosu. Claudiu Băican revine la FC Zalău, după un an în care a activat în Liga a II-a, la Olimpia Satu Mare. Acesta nu a fost prezent luni după-amiază la prima şedinţă de pregătire, însă…

Mai mult...

Cavalerii au debutat cu dreptul în Cupa României

Printre noutăţile din actuala ediţie a fazei judeţene a Cupei României se numără şi echipa Cavalerii Zalău, o formaţie în lotul căreia se află foşti fotbalişti, actuali şi foşti arbitri de fotbal. Formaţia zălăuană a dispus duminică cu scorul de 5 – 2 de Olimpic Gîrcei, iar sâmbătă va întâlni AS Creaca Jac, o alfă echipă din Liga a V-a. Nou sezon al fazei judeţene din Cupa României a debutat duminică. Asociaţia Judeţeană de Fotbal Sălaj a programat 12 meciuri, însă, patru dintre ele s-au decis la „masa verde”. Recolta…

Mai mult...

PREMIERĂ PENTRU UN FESTIVAL DIN ROMÂNIA! UN BOEING 747, AVIONUL UNTOLD, ADUCE ÎNTR-O CĂLĂTORIE MAGICĂ, 140 DE FESTIVALIERI DE LA BUCUREȘTI LA CLUJ!

Experiența UNTOLD începe odată cu călătoria spre cel mai bun festival din Europa. UNTOLD transformă călătoria spre cel mai bun festival din Europa, într-o poveste miraculoasă plină de magie și muzică. UNTOLD TRAVEL EXPERIENCE se întâmplă începând din acest an și le oferă festivalierilor variante de călătorie spre cea mai tare petrecere a anului 2016. UNTOLD le oferă fanilor o experiență compusă din atmosfera plină de magie recreată de la plecare, în timpul călătoriei și până la sosirea în inima Transilvaniei, la Cluj-Napoca. Una dintre poveștile pline de personaje mistice…

Mai mult...

Circ la tragerea la sorţi a noului sezon din Liga Naţională de handbal feminin

Tragerea la sorţi pentru noul sezon al Ligii Naţionale de handbal feminin a avut loc luni dimineaţa, la Federaţia Română de Handbal. Programul noului sezon a fost publicat la scurt timp, însă, oficialii FRH au revenit marţi dimineaţa cu modificări asupra acestuia. Motivul este faptul că cei care au organizat tragerea la sorţi au indus în eroare delegaţii cluburilor, oferindu-le acestora o tabelă berger greşită, care, culmea, se pare că era printată de pe site-ul Federaţiei Române de Fotbal. Astfel, Handbal Club Zalău nu va mai juca pe teren propriu…

Mai mult...

O nouă veste loveşte în fumători: s-au scumpit ţigările

Veste proastă pentru fumători, deocamdată pentru cei care perefră sortimentele de ţigări produse de British American Tobacco (BAT). Creşterea de preţ este una mare, de la 50 de bani până la un leu pentru anumite sortimente. Spre exemplu, tigaretele din gama Kent, Rothmans si Lucky Strike costa acum 16 lei, fata de 15 (Lucky Strike) sau 15,5 lei (celelalte), anterior. Un pachet de Dunhill are un pret de vanzare de 17 lei, fata de 16,5 lei anterior, iar un pachet de Pall Mall costa 15 lei, cu 50 de bani…

Mai mult...

Astăzi are loc repartizarea computerizată a absolvenţilor de gimnaziu

Astăzi are loc repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la dată începerii cursurilor anului şcolar 2016 – 2017, iar în 20 iulie vor fi afişate rezultatele în şcolile gimnaziale, adică listele cu absolvenţii repartizaţi proveniţi din şcolile respective şi a listei cu locurile neocupate în liceele din judeţ. În perioada 21-29 iulie, părinţii şi elevii pot depune dosarele de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi. Lista nominală a candidaţilor pe şcoală, în ordinea descrescătoare a…

Mai mult...

A traversat prin loc nepermis: ce a urmat, l-ar putea marca pe viaţă

Traversarea imprundentă, prin locuri nepermise, se termină de cele mai multe ori pe patul de spital, asta ca să nu menţionăm şi cealaltă variantă, tragică.  Deşi campaniile de presă şi cele susţinute de Poliţia Rutieră nu lipsesc în nicio săptămână din spaţiul media, unii pietoni aleg, în ciuda toturor avertismentelor, să traverseze strada prin alte locuri decât trecerile de pietoni. Aşa a procedat şi un bărbat de 29 de ani, din Sînmihaiu Almaşului, care a traversat strada prin loc interzis şi fără să se asigure, moment în care a fost…

Mai mult...

Şofer accidentat grav în Zalău

Neatenţia şi viteza necorespunzătoare au făcut o nouă victimă pe drumurile sălăjene. Un bărbat de 59 de ani s-a accidentat grav, după ce maşina pe care o conducea s-a izbit de un stâlp.  Luni, în jurul orei 14,  în timp ce conducea autovehiculul pe strada Bujorilor din municipiu, într-o curbă la stânga, conducătorul auto  a pierdut controlul autoturismului, a părăsit partea carosabilă și a intrat în stâlpul de iluminat stradal amplasat pe partea dreaptă a sensului de mers. La fața locului au ajuns de urgența mai multe echipaje de la Ambulanță,  Poliție…

Mai mult...

Cresc veniturile celor care se pensionează anticipat   

Modul de calcul al pensiei anticipate parţiale va fi schimbat începând de duminică, 17 iulie, principala modificare fiind creşterea sumei cuvenite sub forma pensiei anticipate. Cuantumul pensiei anticipate parţiale se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare, conform tabelului din fotografie. Legea veche prevedea o penalitate unică, care nu ţinea cont de stagiul suplimentar de cotizare, şi care era mai mare decât valorile care vor intra…

Mai mult...

Casele de marcat cu jurnal electronic devin obligatorii

Casele de marcat dotate cu jurnal electronic devin obligatorii pentru toţi agenţii economici astfel încât, până la sfârşitul anului viitor, fiecare comerciant trebuie să deţină o astfel de casă de marcat, model ce va înlocui vechile aparate de marcat, dotate cu jurnal pe suport-rolă de hârtie. În acest fel, datele vor putea fi transmise în regim online către unităţile teritoriale şi centrale ANAF, iar acest lucru va elimina o mare parte din efectele birocraţiei şi, mai important, va combate – spun reprezentanţii Finanţelor – fenomenul evaziunii fiscale. „Ministerul Finanţelor Publice…

Mai mult...