Dascălii rămân fără bani pentru cărţi

Cadrele didactice din Sălaj pot să-şi ia gândul, cel puţin în acest an, de la banii pentru materialele didactice. Este vorba de cei 150 de euro, o sumă forfetară, ce putea fi utilizată fie pentru achiziţionarea de cărţi, fie pentru participarea la conferinţe sau programe de formare. Decizia finală pentru folosirea acestor fonduri aparţinea dascălilor. Motivul pentru care banii nu vor mai fi primiţi a fost anunţat zilele trecute de sindicalişti. Potrivit acestora, proiectul a fost suspendat de reprezentanţii Uniunii Europene care s-au declarat nemulţumiţi de modul în care Ministerul…

Mai mult...

Corin Penciuc rămâne pentru încă patru ani la şefia Colegiului Medicilor Dentişti Sălaj

Alegerile pentru desemnarea unei noi conduceri a Colegiului Medicilor Dentişti (CMD) Sălaj, pentru mandatul 2015 – 2019, s-au încheiat în cursul zilei de miercuri, 9 decembrie. Astfel, interesele stomatologilor sălăjeni vor fi reprezentate pentru următorii patru ani tot de medicul Corin Penciuc, de altfel singurul care şi-a depus candidatura. Din structura decizională mai fac parte medicii Mircea Brânzan, Gabriel Babilon – vicepreşedinţi, Melania Vaida – secretar şi Ferenczi Gabor – trezorier. Comparativ cu alte judeţe, conform spuselor medicului Corin Penciuc, prezenţa la vot a fost una foarte bună. Peste 70…

Mai mult...

Clubul de la Bocșa s-a reunit la 1 Decembrie 2015

Ioan Lupa Crișan Aurel Margin Membrii și susținătorii Clubului de la Bocșa, conform tradiției pe care o vor păstrată, s-au întâlnit și în acest an de 1 Decembrie la Biserica Greco Catolică din sat. Acest așezământ spiritual este o biserică mausoleu și a fost edificată prin strădania Mitropoliei Unite de la Blaj, prin contribuția Statului Român și a credincioșilor din Bocșa. Iuliu Maniu a fost implicat și el în ridicarea acestei biserici, atât instituțional, ca Prim Ministru al României, cât și personal ca vrednic urmaș al tribunului de pe Câmpia…

Mai mult...

HC Zalău s-a despărţit şi de al doilea pivot

După ce a renunţat la serviciile Georgianei Bazon, managerul Gheorghe Tadici a trimis-o din cantonamentul de la Cheile Grădiştei şi pe Alexandra Lazăr, jucătoare ce evolua tot pe postul de pivot După aproape două săptămâni de pregătire intensă la Cheile Grădiştei, HC Zalău se va întoarce acasă vineri seara, nu înainte însă de a susţine un amical împotriva echipei Măgura Cisnădie. Este al treilea joc de veririficare din această săptămână pentru handbalistele antrenate de Gheorghe Tadici, care au susţinut miercuri şi joi o „dublă” cu CSM Râmnicu Vâlcea. „Fetele s-au…

Mai mult...

Număr record de meciuri la „Cupa Meseşul”

Sala Sporturilor din Zalău a găzduit marţi şi miercuri cea de-a 42-a ediţie a „Cupei Meseşul” la box, competiţie la care au fost prezenţi peste 60 de pugilişti din România. Au fost prezente cluburile CSM Piteşti, Universitatea Cluj, CSS Baia Mare, Torpedo Zărneşti, AS Gheorgheni, CSS Hunedoara, CSM Braşov, CSM Cluj şi CSM Târgu Mureş. Marţi, în prima gală a competiţiei, s-au disputat 19 meciuri, iar miercuri, în cadrul celei de-a doua gale, au avut loc cele 19 finale. 14 pugilişti de la CSM Zalău au boxat ieri, în finalele…

Mai mult...

Zeci de mii de vârstnici sălăjeni vor primi pensii mai mari

Veşti bune pentru pensionari! Începând de anul viitor pensiile se vor indexa cu 5 la sută. Şi asta graţie unei ordonanţe de urgenţă, aprobată în cursul acestei săptămâni de Guvern, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare. „În ordonanţă se prevede cadrul legal prin care se poate face majorarea punctului de pensie cu 5 la sută, prin modificările legii privind sistemul unitar de pensii publice din 263/2010. Creşterea trebuia să fie de 4,31 la sută, conform calculelor, dar în…

Mai mult...

SCRISOARE DESCHISĂ

CĂTRE PREȘEDINTELE ROMÂNIEI DL. KLAUS IOHANNIS CĂTRE PRIMUL MINISTRU AL ROMÂNIEI DL. DACIAN CIOLOȘ Stimate domnule președinte KLAUS IOHANNIS, Stimate domnule prim ministru DACIAN CIOLOȘ, Mă numesc Gabriel Antoniu Lavrincic, sunt directorul departamentului de export la fabricile: SC SIMEX SA, SC CASA MOBILA SIMEX SRL, SC MICRO SRL din Șimleul Silvaniei, SC CESIMEX SRL din Cehu Silvaniei și SC UNICONF SA din Zalău, reprezint și promovez industria românească de mobilă și cea textilă în Federația Rusă, republicile ex-URSS, Europa, America și Asia. Vă informez că în fiecare an în luna…

Mai mult...

La Şimleu Silvaniei se “Învaţă istorie”. Sesiune de referate şi comunicări ştiinţifice pentru elevi

Liceul Tehnologic “Ioan Ossian” din Şimleu Silvaniei va fi, timp de două zile, în perioada 11-12  decembrie, gazda unei sesiuni de referate şi comunicări ştiinţifice pentru elevi. Sesiunea este organizată în cadrul proiectului “Învaţă din istorie” finanţat de Consiliul Judeţean (CJ) Sălaj şi Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj. În cadrul proiectului, cu tema “Epoca Reformelor 1825-1848”, va fi comemorat baronul Wesselényi Miklós Jr. – promotorul reformismului liberal maghiar din Transilvania, dar şi alţi ideologi care se luptau pentru abolirea sistemului feudal şi generarea modernizării sociale prin: şcoli,…

Mai mult...

Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă îşi premiază susţinătorii

Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă (MJIA) Zalău organizează prima ediţie a evenimentului cultural “Premia Musei”. Este vorba despre un eveniment în cadrul căruia instituţia va premia membrii comunităţii care s-au implicat în organizarea, în susţinerea şi în promovarea activităţilor muzeului. “Premia Musei” va avea loc miercuri, 16 decembrie, în Sala “Porolissum” a Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj, începând cu ora 18. “Muzeul organizează evenimentul Premia Musei, un eveniment în care se va recunoaşte public meritele acelor membri ai comunităţii care s-au dovedit cei mai implicaţi în organizarea, în susţinerea, în…

Mai mult...

Vicecampioana a urcat pe podium după victoria din Capitală

Volei Municipal Zalău s-a impus cu scorul de 3 – 0 miercuri seara, în deplasare, pe terenul formaţiei CSM Bucureşti, obţinând astfel a şasea victorie în campionat din actualul sezon al Diviziei A1. Bulgarul Stoev a început meciul cu Răzvan Olteanu pe centru alături de Răzvan Mihalcea, iar pe postul de universal a mai intrat pe parcurs tânărul Mihai Tarţa, titular fiind Ciprian Matei. Jocul echipei zălăuane a funcţionat aproape perfect în primele două seturi, pe care Volei Municipal le-a câştigat cu scorul de 25 – 16, iar în parţialul…

Mai mult...

ANI avertizează: “Schimbarea legislaţiei facilitează rotirea în funcţii a celor incompatibili sau în conflict de interese!”

Agenția Națională de Integritate arată într-un comunicat de presă faptul că cele două propuneri legislative de modificare a art. 25, alin. (2) din Legea nr. 176/2010 urmăresc eliminarea sancțiunilor ce decurg din încălcarea regimului conflictelor de interese și al incompatibilităților în așa fel încât persoana în cauză să nu mai poată ocupa aceeași funcție eligibilă care a generat starea de incompatibilitate ori conflictul de interese, dar să poată ocupa orice altă funcție aleasă ori numită. De asemenea, prin aceste propuneri se instituie posibilitatea rotirii în funcțiile publice în condițiile în care sunt incompatibili sau în…

Mai mult...