Dascălii sălăjeni pot cere echivalarea studiilor

Cadrele didactice din judeţ pot cere echivalarea studiilor. În acest sens, acestea trebuie să depună la Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj dosarele cu documentele justificative până în data de 30 de octombrie. Potrivit anunţului făcut de reprezentanţii ISJ Sălaj, dascălii pot solicita echivalarea studiilor superioare de scurtă durată absolvite cu diplomă în vederea ocupării unei funcţii didactice în specialitate. Cei care pot solicita echivalarea pe baza SECT (Sistemul European de Credite Transferabile) sunt absolvenţii liceelor pedagogice, ai şcolilor postliceale pedagogice sau ai şcolilor echivalente care au absolvit cu diplomă studii…

Mai mult...

Fără maşini noi pentru instituţiile sălăjene prin programul „Rabla”

Nicio firmă sau instituţie publică din Sălaj nu se regăseşte pe lista ediţiei din acest a programului „Rabla” destinat persoanelor juridice. O singură societate din judeţ s-a înscris, însă dosarul acesteia a fost respins. Administraţia Fondului pentru Mediu, cea care gestionează acest program, a anunţat, la finele săptămânii trecute, că sub 3.000 din cele 5.000 de tichete Rabla destinate persoanelor juridice au fost alocate. Cei interesaţi mai au la dispoziţie doar câteva zile, până în 30 octombrie, pentru a depune dosarele de înscriere. Până în prezent, au fost analizate 1.937…

Mai mult...

Culturiştii sălăjeni, medaliaţi la Cupa României

Ediţia din acest an a Cupei României la cuturism a avut loc sâmbătă, la Sâncraiul de Mureş, iar printre participanţi s-au numărat şi trei sulturişti sălăjeni, legitimaţi la CS Gold Gym Şimleu Silvaniei şi CS Alfa Zalău. Zălăuanul Szeredai Krisztian Akos a avut o comportare foarte bună, sportivul pregătit de Liviu Unguruşan clasându-se pe locul întâi în proba de body-building clasic, la categoria juniori. CS Gold Gym Şimleu Silvaniei a fost reprezentat de Tokolyi Tunde şi Adrian Ardelean. Ambii au urcat pe podium la finalul competiţiei, iar cel mai bun…

Mai mult...

Vicecampioana a mai debutat cu stângul în urmă cu patru sezoane

Echipa zălăuană începea sezonul 2012 – 2013 tot cu o înfrângere, 1 – 3 pe terenul echipei SCM Universitatea Craiova Volei Municipal Zalău a început sezonul 2015 – 2016 al Divizie A1 la volei cu o înfrângere, la fel cum s-a întâmplat în urmă cu patru sezoane, când formaţia de la poalele Meseşului pierdea cu scorul de 1 – 3 pe terenul echipei SCM Universitatea Craiova. Adversara de sâmbătă a fost Arcada Galaţi, o echipă ce a transferat câţiva jucători cu experienţă în pauza de vară, dar care nu ar…

Mai mult...

Paula Todoran s-a întors fără medalie de la Campionatul Balcanic de Maraton

La trei săptămâni distanţă de la Campionatul Naţional de Maraton, cei doi câştigători, Paula Todoran şi Sorin Mâneran, au luat startul la Campionatul Balcanic, desfăşurat duminică, la Podgorica. Nici unul dintre cei doi reprezentanţi ai României nu au avut o evoluţie strălucită, iar Sorin Mâneran, sportiv antrenat de Monel Sabou, a fost nevoit chiar să abandoneze cursa la kilometru 40. Devenită vicecampioană balcanică în urmă cu doi ani la maraton, Paula Todoran nu a mai avut o evoluţie la fel de bună la ediţia din acest an a Campionatului Balcanic,…

Mai mult...

Atleţii de la LPS „Avram Iancu” Zalău, campioni naţionali la cros

Echipa Liceului cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău a obţinut medalia de aur la Campionatul Naţional de Cros desfăşurat sâmbătă, la Craiova. Cel mai bun rezultat l-a înregistrat Cătălin Marian, care va reprezenta România peste o lună la Campionatul Balcanic din Croaţia. Rezultat deosebit pentru atleţii de la Liceul cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău la ediţia din acest an a Campionatului Naţional de Cros, desfăşurat sâmbătă, la Craiova. Sportivii antrenaţi de Teodor Bidian, Mirel Seişanu şi Nelian Ianchiş au reuşit să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului…

Mai mult...

Elevă de la „Gheorghe Lazăr” – premiul II la concursul naţional „Un condei numit Fair- Play”

Adriana Ciupe, elevă a Şcolii Gimnaziale „Gheorghe Lazăr” Zalău, a obţinut premiul al II-lea la etapa naţională a Concursului Naţional de Literatură şi Jurnalism Sportiv „Un condei numit Fair- Play”. Sălăjeanca a concurat la secţiunea proză, categoria de vârstă 11 – 14 ani. Potrivit informaţiilor primite de la Marcel Lucaciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (C.O.S.R), prin Academia Olimpică Română (A.O.R.), în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice organizează, anual, competiţia menţionată. Ajuns la cea de-a XV-a ediţie, concursul s-a desfăşurat…

Mai mult...

Registrul Agricol, la un click distanţă pentru 16 primării

Graţie unui proiect în valoare de peste 6,7 milioane de lei, Consiliul Judeţean (CJ) Sălaj şi 16 unităţi administrative teritoriale (UAT-uri), primării sălăjene, vor putea asigura cetăţenilor şi oamenilor de afaceri servicii publice mai eficiente cu privire la informaţiile din domeniul agricol.   Proiectul „Gestiunea în sistem informativ a registrului agricol şi a altor servicii publice destinate cetăţenilor în cadrul unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Sălaj” a fost iniţiat de CJ Sălaj în parteneriat cu primăriile Cehu Silvaniei, Jibou, Agrij, Bănişor, Boghiş, Camăr, Carestelec, Crasna, Creaca, Halmăşd, Marca, Meseşenii de…

Mai mult...

Într-o ţară bananieră, maimuţele fac legea

Au trecut prea multe zile de la tragicul accident în care poliţistul de doar 28 de ani, Bogdan Gigină, a murit deschizându-i coloana oficială lui Gabriel Oprea, ca doar în această dimineaţă oficialul să-şi deshidă gura. Dacă până luni dimineaţă nu aveam niciun răspuns oficial dacă vicepremierul avea dreptul la coloană oficială, în condiţiile în care aceasta e permisă doar în situaţii deosebite, la presiunea opiniei publice, Oprea a făcut în sfârşit câteva declaraţii. E un fel de-a spune „declaraţii”, atâta vreme cât vicepremierul nu a făcut altceva decât să…

Mai mult...

Secţiile de împrumut ale bibliotecii se mută în Clădirea Transilvania

Începând de săptămâna viitoare, toate secţiile de relaţii cu publicul a Bibliotecii Judeţene “Ioniţă Scipione Bădescu” (BJS) Sălaj vor fi deschise, pentru toate categoriile de utilizatori, în Clădirea Transilvania din centrul oraşului, Piaţa “Iuliu Maniu”, numărul 3-5. Este vorba despre secţiile “Tineri & Adulţi”, “Media” şi “Secţia pentru Copii”. Programul de funcţionare în secţiile amintite va fi zilnic, de luni până vineri, în intervalul orar 9-17. În Clădirea Transilvania, corp B, a funcţionat până în anul 2006 Secţia împrumut pentru adulţi, la vremea respectivă fiind mutată până astăzi în fel…

Mai mult...

Avocatul Poporului acordă audienţe la Prefectură

Sălăjenii care se confruntă cu probleme juridice sunt aşteptaţi joi, 29 octombrie, în audienţă la sediul Instituţiei Prefectului Judeţului Sălaj, pentru a se întâlni cu reprezentanţii instituţiei Avocatul Poporului, Biroul Teritorial Cluj. Audienţele se vor desfăşura în biroul de relaţii cu publicul, începând cu ora 11, potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Prefecturii Sălaj. Înscrierile se pot face la numărul de telefon al Instituţiei Prefectului 0260-615450, interior 29033, sau personal, la biroul de relaţii cu publicul.

Mai mult...

Pentru zălăuani: Conferinţă dedicată personalităţii lui Iuliu Maniu

Zălăuanii, iubitori de cultură, sunt aşteptaţi să participe la o conferinţă dedicată personalităţii lui Iuliu Maniu. În cadrul evenimentului, care se va desfăşura marţi, 3 noiembrie, în Sala festivă a Colegiului Naţional “Silvania” (CNS) Zalău, de la ora 13 pentru elevii unităţii de învăţământ şi de la ora 17 pentru public, vor fi susţinute prelegeri. Astfel, cunoscutul profesor de istorie la CNS László László va susţine prelegerea “Iuliu Maniu a absolvit Colegiul Reformat din Zalău acum 125 de ani – în 1890”, iar cercetătorul ştiinţific de la Muzeul Judeţean de…

Mai mult...

Instituţiile de cultură, invitate la dialog

Centrul de Cultură și Artă al Județului (CCAJ) Sălaj invită instituțiile de cultură sălăjene, ong-urile cu profil cultural, mass-media, primăriile, unitățile de învățământ și de cult, pe toți cei interesați să comunice, până în 15 noiembrie 2015, propuneri, idei, sugestii pentru agenda culturală a anului 2016. Potrivit managerului instituţiei, Daniel Săuca, agenda cuprinde: evenimente culturale diverse, proiecte, programe, expoziții, cursuri, editarea de cărți, spectacole etc., iar propunerile vor fi trimise până la data menționată pe e-mail la adresa office@culturasalaj.ro sau pe fax la numărul 0260-612870.

Mai mult...

113 – un nou număr de urgenţă pentru persoanele cu dizabilităţi

Persoanele cu dizabilitati de auz sau vorbire pot accesa, începând de luni, 26 octombrie, serviciul de urgenţă prin SMS la numărul 113. Anunţul a fost făcut Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS) prin intermediul site-ului propriu. STS precizeaza că, pentru a putea utiliza acest număr, este obligatorie înscrierea în baza de date a serviciului 112, potrivit informaţiilor publicate pe website-ul www.112.ro. Accesarea site-ului este posibilă de luni, 26 octombrie, ora 13.  Înregistrarea în baza de date a serviciului 112 se poate realiza prin depunerea documentelor la birourile temporare de asistenta la…

Mai mult...