FC Zalău, fără punct câştigat după primele două etape

Deşi a primit vizita unei nou-promovate în Liga a III-a, FC Zalău nu a reuşit să obţină vineri nici măcar un rezultat de egalitate în faţa echipei AFC Odorheiu Secuiesc, pierzând cu scorul de 0 – 1. Dintr-o echipă care anul trecut se afla la un moment dat în cursa pentru promovarea în Liga a II-a, FC Zalău a devenit în noul campionat o formaţie care pare să nu mai sperie pe nimeni. Învinsă în prima etapă cu scorul de 0 – 2 pe terenul echipei Avântul Reghin, FC Zalău…

Mai mult...

În ultima lună, Jandarmii sălăjeni au dat amenzi de aproape 200.000 de lei

Peste 300 de misiuni au fost executate, în luna august, de către efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Sălaj. Dintre acestea, cele mai multe, 283, au fost cele de menţinere şi de asigurare a ordinii publice în zonele pieţelor, târgurilor şi oboarelor, pe timpul manifestărilor sportive, cultural-artistice, desfăşurate atât în municipiul Zalău cât şi la nivelul întregului judeţ. Pe lângă acestea, au mai fost acţiuni de intervenţie pentru punerea în aplicare a mandatelor de aducere – zece şi acţiuni executate în cooperare cu alte instituţii – 23. După cum au…

Mai mult...

La Galeria de Artă „Ioan Sima”, expoziţie cu lucrări de artă realizate în tabăra de la Jebucu

Galeria de Artă „Ioan Sima” din municipiul Zalău găzduieşte pe tot parcursul lunii septembrie o inedită expoziţie cu lucrări de artă realizate în cadrul celei de a XX-a ediţii a taberei de creaţie artistică de la Jebucu. Tabăra s-a desfăşurat în perioada 2-12 iulie 2015 în localitatea precizată, comuna Almaşu, în organizarea Fundaţiei Studio Art „Reményik Sándor” din Cluj-Napoca, în colaborare cu instituţiile publice de cultură din Sălaj având ca şi finanţatori, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă (MJIA) Zalău, respectiv Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj…

Mai mult...

La Zalău, taxiuri pentru persoanele cu handicap

În municipiul Zalău urmează să–şi desfăşoare activitatea taxiuri destinate transportului persoanelor cu handicap. Asta în cazul în care un proiect de hotărâre în acest sens, aflat pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local (CL) de luni, 7 septembrie, va fi aprobat de conslierii municipiali. Potrivit proiectului, un operator de taxi care-şi desfăşoară activitatea pe raza municipiului Zalău a solicitat primăriei eliberarea unei autorizaţii de taxi pentru transportul persoanelor cu handicap. În oraş nu există nici un astfel de operator de taxi, care să transporte persoanele cu handicap, care…

Mai mult...

Proiectile neexplodate vândute la fier vechi în Şimleu Silvaniei

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Porolissum” Sălaj a fost solicitată să intervină, în cursul zilei de joi, 3 septembrie, pentru a asana două elemente de muniţie neexplodate aduse de nişte cetăţeni, cu scopul de a le vinde unui operator de colectare a fierului vechi din Şimleu Silvaniei. Pirotehniştii au identificat muniţiile ca fiind un proiectil de artilerie de calibru 152 de milimetri şi un element muniţie de calibrul 100 de milimetri. Muniţiile au fost ridicate, transportate şi depozitate în condiţii de siguranţă în vederea distrugerii. „Recomandăm…

Mai mult...

Tânăr accidentat grav în Şimleu Silvaniei

Un accident e circulaţie, în urma căruia un tânăr a fost rănit grav, a avut loc joi, 3 septembrie, în localiatea Şimleu Silvaniei. Potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, în juru orei 14, Sergiu R., în vârstă de 28 ani, din localitate, în timp ce conducea mopedul, a pătruns de pe strada Cotnari fără a respecta semnificaţia indicatorului „STOP” şi a intrat în coliziune cu autoutilitara condusă de Alex H. de 20 ani, din judeţul Bihor. În urma impactului, mopedistul a fost…

Mai mult...

Pe străzile Zalăului, 17 containere pentru colectarea hainelor vechi

Locaţiile în care sunt amplasate containerele de colectare a obiectelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte, din municipiul Zalău, aflate în administrarea Asociaţiei “Caritas Eparhial” Oradea, urmează să fie mai puţine, de la 15 la 10. Decizia pivind reducerea urmează să fie aprobată în cadrul şedinţei de Consiliu Local (CL) de luni, 7 septembrie. Şi asta ca urmare a unei solicitări înregistrate la Primăria Zalău, prin care asociaţia precizată solicită modificarea numărului de containere, pe zece dintre locaţii, precum şi renunţarea la cinci dintre locaţiile aprobate. Renunţarea la unele containere amplasate în…

Mai mult...

Banii puţini nu lasă loc speranţelor la Şamşud

Comunele cu mai puţini locuitori suferă cel mai tare, este un lucru deja ştiut de toţi, cu precădere de cei care trăiesc în aceste localităţi considerate a fi „mici”. Primăria comunei Şamşud a reuşit, în ciuda hăţişurilor şi nedreptăţilor legislative, să ducă la bun sfârşit câteva proiecte prin finanţările europene dar şi prin banii de la bugetul local. Primarul Csaba Kiss-Juhasz ne-a spus, cu tristeţe, că deşi Primăria a dorit mereu să facă mai mult, regulile şi legislaţia, de multe ori absurde, i-au împiedicat să aspire la mai mult. Cu…

Mai mult...

La Zalău „Comisia de Atribuire Nume” botează străzi după cum o taie capul

Nu interesează pe nimeni părerea cetăţenilor Un proiect de hotărâre care va „boteza” opt noi străzi din Zalău urmează să fie supus votului consilierilor locali în şedinţa care va avea loc la Primăria Zalău, luni 7 septembrie. Prin această hotărâre, unui număr de opt străzi din municipiu le vor fi atribuite nume, aceste străzi făcând parte din zonă rezidenţială Mogyorosi – prelungire strada Constantin Dobrogeanu-Gherea, zonă ce va fi şi ea redenumită „Cartier Silvania”. Străzile vor primi numele unor personalităţi sălăjene, o iniţiativă lăudabilă, însă care în mod cât se…

Mai mult...

Zvonoteca

# Doamne, ce suflet hain pot avea anumite persoane din lumea sportului sălăjean! Abia aşteaptă să se poată bucura de insuccesul altora, cu toate că, vorbim de o sportivă care a reprezentat judeţul la una dintre cele mai mari competiţii la nivel mondial. Poate chiar aşa o fi fost cum ne-a spus antrenorul, o fi făcut săraca o criză biliară. Asta e, în sport există şi astfel de cazuri. Şi alţii au avut probleme, chiar mai mari, şi s-au clasat pe locuri nedorite, dar nimeni nu s-a apucat să facă…

Mai mult...