Juniorii de la FC Zalău au început cu dreptul Campionatul Naţional

Dacă la seniori a cedat cu scorul de 0 – 2 pe terenul echipei Avântul Reghin, în cadrul primei etape din noul sezon, la juniori republicani, FC Zalău a debutat cu dreptul în Campionatul Naţional. Echipa pregătită de Alexandru Pop şi Cristian Oros s-a impus duminică cu scorul de 4 – 0 în faţa juniorilor de la LPS Satu Mare, după ce zălăuanii aveau încă de la pauză avantaj de trei goluri. „Diferenţa putea fi mai mare, dar băieţii au ratat mult. Jocul a fost la discreţia noastră de la…

Mai mult...

FC Zalău transferă de la CFR Cluj

Chiar dacă a început noul sezon al Ligii a III-a de fotbal, conducerea clubului FC Zalău continuă seria transferurilor. Preşedintele Ioan Morar ne-a informat că sunt şanse foarte mari ca în primul „11” cu care antrenorul Constantin Olariu va aborda meciul de vineri, cu Odorheiu Secuiesc, să se afle şi jucătorul Gabriel Burcă, un fundaş ce a crescut în curtea celor de la CFR Cluj. Jucătorul a cerut să devină liber de contract, din moment ce clubul feroviar se află în insolvenţă, iar cazul său va fi judecat în cursul…

Mai mult...

Absolvenţii de zece ai Sălajului, premiaţi la Inspectorat

  Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj a găzduit marţi, 1 septembrie, festivitatea de premiere a celor 21 de absolvenţi care au obţinut media zece la examenele naţionale, 20 la Evaluarea Naţională şi unul la Bacalaureat. Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt instituţiei, Marcel Lucaciu, este vorba de : Ciupe Raul Dan, Corondeanu Denisa, Ghilea Ramona Claudia, Marian Georgiana Ioana, Niculescu Patricia Teodora, Pop Diana Maria, Vlaicu Denisa Tania, toţi de la Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău, Ciupe Adriana, Mureşan Bianca, Nicorici Iulia Andreea, Nicoriciu Adelina Denisa, Prodan Miruna,…

Mai mult...

Bacalaureatul de toamnă: Doar 24 la sută dintre absolvenţii sălăjeni au promovat examenul

Vezi rezultatele  aici. Primele rezultate ale sesiunii de toamnă a Bacalaureatului au fost afişate, în toate centrele de examen, marţi, 1 septembrie, candidaţii nemulţumiţi de notele obţinute având la dispoziţie patru ore, în aceeaşi zi, în intervalul 16 – 20, pentru a depune contestaţii. Potrivit centralizării întocmite de Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, doar 108 dintre absolvenţii de liceu care au susţinut Bacalaureatul în această sesiune au reuşit să obţină medii de promovare, reprezentând un procent de 24,16 la sută. Între 8 şi 9,99 a fost obţinută o singură medie.…

Mai mult...

Bani de la Consiliul Judeţean pentru comemorarea martirilor de la Ip şi Treznea

Evenimentele comemorative care urmează să aibă loc în cursul acestei luni în comunele Treznea şi Ip vor fi organizate cu sprijin financiar de la Consiliul Judeţean (CJ) Sălaj. Graţie unui proiect de hotărâre aprobat de consilierii judeţeni în cadrul ultimei şedinţei, cele două comune primesc din bugetul judeţului, 15.000 de lei individual. Sumele transferate din bugetul judeţului sunt pentru cofinanţarea cheltuielilor ocazionate de organizarea manifestărilor de comemorare a martirilor din 9 septembrie din comuna Treznea, respectiv aniversarea a 575 de ani de la atestarea documentară a localităţii, dar şi pentru…

Mai mult...

Zi de sărbătoare pentru jandarmii sălăjeni

Jandarmii sălăjeni au sărbătorit, marţi, 1septembrie, împlinirea a 122 ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Rurale. “Această sărbătoare, de o mare încărcătură emoţională, reprezintă un moment ce ne onorează şi ne bucură deopotrivă, evocând gloriosul trecut şi impresionantul prezent al acestei arme”, au menţionat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Sălaj. În anul 1893, în 1 septembrie, a intrat în vigoare „Legea pentru organizarea Gendarmeriei Rurale”, promulgată prin Decret Regal de către Carol I. Această lege prevedea instituirea unui Corp de pază şi ordine, cu caracter militarizat, în toate localităţile rurale din…

Mai mult...

HC Zalău, fără Teodora Bloj la Craiova

Formaţia zălăuană va aborda etapa a doua din Liga Naţională fără una dintre jucătoarele transferate în această vară, Teodora Bloj, care a suferit o întindere la ligamente la antrenamentele dinaintea jocului de miercuri după-amiaza, de la Craiova. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns faptul că managerul Gheorghe Tadici nu poate dispune încă pe portarul Mihaela Cheţa Foltic, accidentată în stagiul de pregătire din această vară, de la Cheile Grădiştei, tehnicianul zălăuan nu va putea conta în etapa a doua nici pe interul Teodora Bloj. Jucătoarea a suferit…

Mai mult...

Coadă la biletele de tratament distribuite de Casa de Pensii

Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Sălaj distribuie în această perioadă cea de a XIV-a serie de bilete de tratament la preţ redus pentru pensionarii şi asiguraţii în sistemul public de pensii. Este vorba despre un număr de 129 de alocate judeţului Sălaj pentru această serie cu începere a tratamentului în perioada 12-13-14 şi 15 septembrie, bilete pe care solicitanţii, persoanele care şi-au depus cerere de acordare, le pot ridica de la instituţie. Potrivit unor informaţii furnizate de Alina Tămaş, conslier compartimentul “Comunicare şi relaţii publice” în cadrul instituţiei, a precizat…

Mai mult...

Mii de sălăjeni sunt angajaţi la companii străine

Peste 4.700 de sălăjeni lucrează pentru companii străine ce activează în întreaga ţara. Numărul lor nu este mare comparativ cu alte judeţe, Sălajul aflându-se pe ultimele zece locuri, la coada clasamentului, în ceea ce priveşte numărul de persoane care activează la companii  cu capital străin. Potrivit Econtext.ro este vorba despre persoanele care lucrează în bănci străine, în firme petroliere, de prelucrare a lemnului, în hypermarket-uri şi în multe alte sectoare economice. Conform surse citate, la nivel naţional peste un million de români lucrează la companii străine ce activează în România.…

Mai mult...

Etapa surprizelor în Liga a IV-a

Liga a IV-a Sălaj a continuat duminică cu etapa a II-a, o rundă a surprizelor având în vedere rezultatele înregistrate. După ce a pierdut în prima etapă cu scorul de 2 – 7 pe terenul celor de la Dumbrava Gîlgău, Unirea Mirşid nu a reuşit decât un rezultat de egalitate duminică, în faţa nou-promovatei Gloria Ban. Mirşidul a deschis scorul prin Cătălin Ţârlea, în minutul 35, iar cu şapte minute înainte de final, Banul a restabilit egalitatea prin Ciprian Pavel. Gloria Bobota a învins la limită campioana din urmă cu…

Mai mult...

Accident grav în Buciumi: O fetiţă de trei ani a ajuns în stare gravă la spital

O copilă, în vârstă de doar trei ani, a ajuns, în seara zilei de luni, 31 august, în stare gravă la spital, în urma unui accident de circulaţie petrecut în localitatea Buciumi. Fetiţa, Tania C., lăsată nesupravegheată, a traversat strada în fugă, prin loc nepermis. Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, evenimentul s-a produs în jurul orei 21,30. „Din cercetările efectuate de poliţişti la faţa locului, s-a constatat faptul că Tania C., din localitate, fiind lăsată nesupravegheată, a traversat strada în fugă, prin loc…

Mai mult...

La Bădăcin, concert cu strângere de fonduri pentru Casa Memorială “Iuliu Maniu”

Parohia  Greco-Catolică Bădăcin în parteneriat cu Primăria comunei Pericei şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Sălaj organizează la finalul acestei săptămâni un concert de muzică religioasă cu stângere de fonduri în cadrul Campaniei publice – “Salvaţi istoria naţională! Salvaţi Casa lui Iuliu Maniu!”. Concertul va avea loc sâmbătă, 5 septembrie, începând cu ora 19 la Casa Memorială “Iuliu Maniu” din localitatea Bădăcin. Preotul paroh de la biserica Greco-Catolică din Bădăcin, Cristian Borz, a precizat că la acest eveniment vor participa: Corul “Te Laudamus” al Parohiei Greco-Catolice din Şimleu…

Mai mult...

Acuzaţii grave la adresa fostului manager şi a ex-directorului medical de la Centrul „Acasă”

Procurorii sălăjeni au dispus trimiterea în judecată a fostului manager al Centrului de Recuperare Tratament şi Îngrijire „Acasă”, Leontin Băbţan, şi a fostului directorului medical al instituţiei medicale, Ioana Rotaru. Cei doi sunt acuzaţi de înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals, respectiv complicitate la înşelăciune şi fals intelectual. „Prin rechizitoriul, conţinând 676 de pagini, întocmit în data de 31 august 2015, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: Băbţan Leontin, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în formă continuă (63…

Mai mult...

Amicii Muzeului Zalău – de la Porolissum la Potaissa

  După aproape două mii de ani, romanii au revenit în castrul de la Potaissa. Doar că nu a fost vorba despre soldaţii din Legiunea V- Macedonica, ci de colegii lor din Legiunea VII Gemina Felix Pia Fidelis veniţi tocmai de la Porolissum pentru a apăra castrul situat, în zilele noastre, în orașul Turda. Este vorba de fapt, de un nou eveniment marca „Amicii Muzeului”, asociaţia de reenactment (reconstituire) din Zalău fiind vedeta Zilelor Municipiului Turda. Astfel, sâmbătă, 29 august, în ruinele fostului castru de la Potaissa, romanii legiunii a…

Mai mult...