Instanţa a respins cererea fostului primar din Bocşa, de suspendare a ordinului de încetare a mandatului

Magistraţii Tribunalului Sălaj au respins, în cursul zilei de luni, 20 iulie, cererea fostului edil din Bocşa, Ioan Barou, prin acesta solicitase suspendarea ordinul prefectului privind încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului său de primar. Drept urmare, susţin reprezentanţii Instituţiei Prefectului Sălaj, ordinul, emis la începutul lunii mai, îşi produce în continuare efectele. Primarul comunei Bocşa şi-a pierdut funcţia după ce a fost găsit vinovat de abuz în serviciu contra intereselor publice, asimilat infracţiunilor de corupţie şi de fals intelectual, în legătură directă cu infracţiunile de corupţie. Reamintim…

Mai mult...

Un zălăuan a accidentat mortal un clujean

  Un accident de circulaţie, soldat cu decesul unei persoane, a avut loc, în noaptea de duminică spre luni, în localitatea clujeană Mera. Potrivit poliţiştilor clujeni, un bărbat de 34 de ani, din Nădăşelu, şi-a pierdut viaţa după ce a fost lovit de un autoturism condus de un zălăuan, în vârstă de 40 de ani. Clujeanul circula pe partea carosabilă. Oamenii legii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a circumstanţelor în care s-a petrecut tragedia.

Mai mult...

Monografia despre mama lui Iuliu Maniu, premiată la Paris: „O icoană de Româncă şi Creştină în faţa căreia să se descopere cucernic tot Ardealul românesc, Ţara întreagă“

„Căutaţi în ţara Dumneavoastră cel mai frumos exemplu de femeie, de Mamă, realizatoare prin activitate şi prestigiu uman şi social, fie printre persoanele cunoscute, fie printre acele, ce au trecut în Istorie”. În anul 1937,în perioada 6-21 mai, are loc la Paris cel de-al doilea Congres Internaţional „La mère au foyer, ouvrière de progrès humain” („Mama în cămin, făuritoare a progresului uman”). Acest congres a tratat o problemă de mare importanţă, şi anume Maternitatea, în sensul cel mai nobil al cuvântului, cu toate greutăţile şi mai ales bucuriile pe care…

Mai mult...

Bază sportivă de nivel occidental în Zalău

  O clădire nouă care adăposteşte vestiare, grupuri sanitare moderne, locuri pentru relaxare, bar şi o sală de întâlniri şi protocol, a fost inaugurată astăzi de către primarul Radu Căpîlnaşiu, în prezenţa presei sălăjene. O clădire cu un aspect modern a luat locul vestiarelor dărăpănate care, până în urmă cu puţin timp, funcţionau pe post de… „de toate”, în această bază sportivă. Dotările din vestiare şi grupurile sanitare sunt la standarde ridicate, totul este nou, funcţional şi bine compartimentat, astfel încât sportivii însa şi cei care îi însoţesc la antrenamente…

Mai mult...

Drept la replică: Comunicat BCR, ca urmare a articolului aparut luni, 20 iulie 2015, în cotidianul Magazin Sălăjean

BCR face precizări cu privire la sediul sucursalei judeţene Sălaj „Banca Comercială Zalău va continua să funcţioneze în sediul actual. Clădirea face obiectul unei vânzări directe, parte a programului de optimizare a portofoliului de proprietăţi al băncii. Nu este vorba de vreo procedură de executare silită. Promovarea vânzării se face pe mai multe platforme de profil din Romania, printre care şi www.executari.com, alese în funcţie de rezultatele anterioare ale acestui tip de promovare” se arată în comunicatul BCR, trimis redacţiei prin Direcţia de Comunicare a băncii. Precizări din partea redacţiei…

Mai mult...

Desăvârşitul „nimic”

  Hotărât lucru, românii s-au săturat până peste cap de circul ieftin prezent pe scena politică românească. Parcă suntem blestemaţi să asistăm zi de zi, ceas de ceas, la câte o reprezentaţie grotească a unor politruci-pentru că ei formează majoritatea politică românească- la discursurile, scandalurile, certurile, răfuielile şi plătitul de poliţe de la cel mai mic până la cel mai înalt nivel. Nu ştiu cine mai este în stare să urmărească un politician, să-l asculte, sau, cu atât mai puţin, să-l urmeze. Nu ştiu câţi dintre noi mai pun botul…

Mai mult...

Zalăul are un Centru de Informare şi Promovare Turistică

  Centrul de Informare şi Promovare Turistică Zalău reprezintă un proiect la nivel municipal, dar şi judeţean, prin care municipiul Zalău, precum şi obiectivele turistice din judeţ, vor putea fi promovate de autorităţi dar şi de localnici, putând fi cunoscute, accesate şi exploarate mai uşor de către turiştii care ne vizitează, români sau veniţi din străinătate. Acest centru nu va deservi exclusiv municipiul Zalău, ci va avea ca arie de informare întreg judeţul Sălaj, având în vedere faptul că, deşi este un judeţ relativ mic, Sălajul ducea lipsă la nivel de municipiu,…

Mai mult...

Copaci căzuţi din cauza vântului

  Rafalele de vânt puternic au pus la pământ, în cursul zilei de luni, 20 iunie, copacii din mai multe zone ale Sălajului. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, echipajele de pompieri au fost solicitate de urgenţă pentru a degaja carosabilul. Un echipaj din cadrul Secţiei de pompieri Şimleu Silvaniei a intervenit la ieşire din oraş spre Bădăcin, un echipaj din cadrul Gărzii Nuşfalău a intervenit între localităţile Nuşfalău şi Plopiş, iar Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Crasna a intervenit la ieşirea din localitatea Peceiu spre Bănişor.…

Mai mult...

Motociclist accidentat în Zalău

  Un şofer din Zalău a provocat, în seara zilei de duminică, 19 iulie, un accident de circulaţie, în urma căruia două persoane au fost rănite. Potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al Inspecoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 23, pe strada Gheorghe Doja, din municipiu. „Iosif P. de 51 ani, din Zalău, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, nu a acordat prioritate de trecere unei motociclete condusă regulamentar de către Ionuţ B. de 26 de ani, din Zalău, şi…

Mai mult...

„Dacii” şi „romanii” din Sălaj au luat cu asalt Huneadoara

Soldaţii romani din „Legiunea VII Gemina Felix Pia Fidelis”, arcaşii din „Numerus Palmyrenorum”, luptătorii trupei „Lupii Daciei” şi barbarii din „Magna Sarmatia” au luptat, în acest week-end, în faţa spectatorilor din municipiul Hunedoara. Astfel, de sâmbătă dimineaţa şi până duminică seara, membrii Asociaţiei Amicii Muzeului din Zalău au încântat publicul cu scene de luptă, demonstraţii şi exerciţii militare. La finalul spectacolului, în aplauzele celor prezenţi, salutul „Ave Porolissum!” a răsunat pe străzile Hunedoarei într-o paradă care a străbătut principalele bulevarde ale oraşului. Membrii şi voluntarii Asociaţiei „Amicii” au participat, anul…

Mai mult...

HC Zalău şi HCM Baia Mare au început „războiul” pentru pivotul Crina Pintea

Subiectul „Crina Pintea” continuă, chiar dacă antrenorul Gheorghe Tadici a afirmat zilele trecute că situaţia ei este cât se poate de clară. Managerul zălăuan a precizat că jucătoarea se află sub contract cu HC Zalău până în luna februarie a anului viitor, având în vedere că perioada contractuală se prelungeşte cu jocurile în care handbalista a absentat din cauza accidentării. Pintea nu s-a prezentat la reunirea echipei, programată în data de 10 iulie şi nici nu a urmat perioada de recuperare după programul stabilit de Tadici. „Crina Pintea nu s-a…

Mai mult...

Cod portocaliu de furtuni în Sălaj!

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis avertizări de vreme severă imediată pentru mai multe zone. Astfel, între orele 13,10 şi 14, în judeţul Sălaj, în zona localităţilor Valcăul de Jos, Sîg, Cizer, Zalău, Hereclean, Vîrşolt, se vor semnala grindină de dimensiuni medii şi mari, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice, averse de ploaie ce vor depăşi izolat 25 l/mp. De asemenea, între orele 12,30 si 14,  local, în nord-vestul judeţului Sălaj, în zona delimitată de localităţile Bobota, Şamşud, Coşeiu, Crişeni, Vârşolţ,…

Mai mult...

Unul dintre nigerienii de la FC Zalău, aproape de Liga I

Nigerianul Benjamin Kuku s-a pregătit în ultimele zile cu vicecampioana ASA Târgu Mureş, iar antrenorul Vasile Miriuţă şi-l doreşte la echipă pe mijlocaşul echipei FC Zalău Transferat la FC Zalău în vara anului trecut, Benjamin Kuku a afirmat la finalul sezonului că îşi doreşte să evolueze la un nivel mai înalt în campionatul următor, chiar dacă a jucat titular aproape în toate partidele. „Îmi place la Zalău, dar cred că pot juca la un nivel mai înalt. Locul meu nu este la Liga a III-a”, spunea la finalul sezonului trecut…

Mai mult...

Mirel Taloş, deputat şi preşedinte ALDE Sălaj: Refuzând promulgarea Codului Fiscal, Klaus Iohannis a cedat tentaţiilor politice, ignorând voit realitatea economică şi nevoile românilor

Klaus Iohannis a fost în faţa unei alegeri simple cu privire la promulgarea sau nu a Codului Fiscal: să ţină cont de interesele românilor, care ar fi fost beneficiarii scăderii taxelor şi impozitelor SAU să ţină cont de interesele de partid, ales PNL; să asculte de solicitările venite din partea mediului de afaceri care sprijină noul Cod Fiscal sau să asculte de solicitările lui Cătălin Predoiu, ale lui Gh. Ialomiţeanu sau Vasile Blaga – politicieni care vor să ajungă cât mai repede la guvernare şi cu orice preţ. Preşedintele a…

Mai mult...