Sute de elevi chiulangii şi-au lăsat familiile fără alocaţii

  Sute de familii sărăce din Sălaj s-au ales cu alocaţia socială suspendată din cauza copiilor chiulangii. O familie poate primi până la 200 lei alocaţie de susţinere. Singura condiţie e ca niciunul dintre copii să nu aibă mai mult de zece absenţe nemotivate pe semestru. Cu toate că în multe cazuri alocaţia socială reprezintă singurul venit, sute de familii nevoiaşe au rămas, începând din februarie, fără sprijinul financiar acordat de stat chiar şi pentru o perioadă de şase luni. În urma situaţiei transmise de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj,…

Mai mult...

Dezastru liberal în cele patru orașe sălăjene la alegerile europarlamentare

Aproape 70.000 de sălăjeni s-au prezentat duminică la urne pentru a-și alege reprezentanții în Parlamentul European. Prezența scăzută la vot, de 33,73 la sută din totalul alegătorilor înscriși pe listele electorale, a favorizat câștigarea alegerilor de către UDMR. Nu este însă o surpriză. Din 2007 încoace, de la primele alegeri europarlamentare, maghiarii sunt pe primul loc în Sălaj, ca număr de voturi, pe fondul boicotului de către comunitatea românească a acestui tip de scrutin. După centralizarea voturilor de către Biroul Electoral Județean Sălaj, UDMR a obținut 27,43 la sută din…

Mai mult...

Tensiune între Armată şi Primăria Zalău

Primăria și Consiliul Local Zalău aprobau, în urmă cu trei ani, un plan urbanistic zonal pentru dezvoltarea zonei Dâmbu’ Morii, pe fostul amplasament al poligonului Armatei. Proiectul arăta frumos pe hârtie. Erau schițate 18 blocuri ANL, grădinițe, creșe, o piață pentru evenimente, un stadion cu 10.000 de locuri, un bazin olimpic, o sală polivalentă cu 5.000 de locuri, zece terenuri de fotbal, baschet sau tenis și un mare parc de joacă. Prima condiție pentru realizarea acestor obiective a fost construirea de blocuri ANL, ceea ce nu s-a mai întâmplat. Atunci…

Mai mult...

În perioada de vacanţă, copiii vor fi primiţi în grădiniţe

  Grădiniţele cu program prelungit din judeţ sunt obligate să îi primească pe copii şi în perioada vacanţei de vară, indiferent de numărul părinţilor care solicită acest lucru. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, unităţile de învăţământ menţionate pot fi închise doar în perioada rezervată reparaţiilor curente şi igienizării. Totodată, conform unei adrese transmise în această săptămână de către ISJ Sălaj în toate grădiniţele cu program prelungit, unităţile care au program de funcţionare trebuie să primească şi copii din alte grădiniţe, pe baza solicitării scrise a părinţilor. Cererile se…

Mai mult...

Crosul „Ziua Olimpică”

Motto: „Citius – Altius – Fortius” . (Mai repede – mai sus – mai puternic; Deviza Jocurilor Olimpice) Prof. Marin Ştefan În fiecare an, pe 23 iunie, se sărbătoreşte Ziua Olimpică Internaţională, în cinstea constituirii Comitetului Olimpic Internaţional, la 23 iunie 1894, din iniţiativa baronului francez Pierre de Coubertin – pedagog de profesie. Cu acest prilej, în judeţul Sălaj, ca în întreaga Românie, toate activităţile sportive sunt incluse în calendarul „Lunii Olimpice” şi ele poartă amprenta diversităţii. În acest context, la Şimleu Silvaniei s-a desfăşurat Crosul „Ziua Olimpică”, organizat de…

Mai mult...

Pericol de inundaţii în Sălaj

Institutul Naţional de Hidrologie şi gospodărire a apelor a emis o atenţionare hidrologică pentru fenomene imediate pentru judeţele Bihor, Cluj şi Sălaj. Atenţionarea este valabilă astăzi, între orele 14 şi 24. Potrivit sursei citate, ca urmare a informaţiilor radar şi a precipitaţiilor prognozate pentru următoarele ore, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creştere rapide de niveluri şi debite cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie pe râurile din bazinele superioare Crişul Repede şi Someşul Mic (judeţele Bihor, Cluj şi…

Mai mult...

Poeta Ana Blandiana a deschis expoziţia „Canalul Dunăre-Marea Neagră. Un cimitir programat”

  Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă „Ioan Sima” a găzduit marţi, 27 mai, începând cu ora 13, vernisajul expoziţiei „Canalul Dunăre Marea Neagră. Un cimitir programat”, realizată de Fundaţia Academia Civică, în colaborare cu Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău şi Fundaţia „Corneliu Coposu”, filiala Sălaj. Evenimentul a fost dedicat Centenarului naşterii marelui om politic sălăjean Corneliu Coposu, printre invitaţi numărându-se: poeta Ana Blandiana, preşedintele Fundaţiei Academia Civică, Romulus Rusan, director ştiinţific, precum şi directorul executiv al fundaţiei, Ioana Boca. Acţiunile cultural- comemorative dedicate Seniorului vor continua şi…

Mai mult...

Zalăul va fi gazda unor dezbateri legate de viitorul muzeelor

Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău organizează joi, începând cu ora 13, la Sala Porolissum a Consiliului Judeţean Sălaj, masa rotundă cu tema ”Perspectivele discursului muzeal în societatea contemporană”. Evenimentul este prilejuit de redeschiderea expoziţiei permanente a Secţiei de Istorie ”Vasile Lucăcel” şi vizează informarea mediului muzeal cu privire la această reuşită. La eveniment sunt invitaţi reprezentanţi ai Ministerului Culturii, respectiv ai principalelor instituţii muzeale din Transilvania şi Banat. ”În cadrul întâlnirii vor fi abordate probleme legate de maniera în care muzeele se adresează publicului interesat, precum şi experienţele…

Mai mult...

Atenţie! Cod galben de furtună în Sălaj

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, avertizări cod galben de furtună valabil în mai multe zone din ţară, printre care se numără şi judeţul Sălaj. Astfel, între orele 11.45 şi 13.45, în sudul judetului, îndeosebi în zona delimitată de localităţile: Cizer, Sag, Buciumi, Mesesenii de Jos, Varsolt, Nusfalau, Plopis, se vor semnala izolat grindină de dimensiuni mici şi medii, frecvente descărcări electrice, averse de ploaie care izolat vor cumula cantităţi de 20-25 l/mp şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Mai mult...

Dumbrava Gîlgău și-a asigurat locul doi în Liga a IV-a de fotbal

Deși mai sunt de disputat două etape până la finalul campionatului, Dumbrava Gîlgău nu mai poate pierde locul doi, aflându-se la șapte puncte în fața ocupantei locului trei, Rapid Jibou. Formația din Gîlgău s-a impus sâmbătă cu scorul de 3 – 1 pe terenul echipei Silvaniei Cehu Silvaniei, după ce la pauză, scorul a fost 1 – 1. Devenită campioană județeană încă de acum două etape, Sportul Șimleu a jucat la „relanti„ în fața celor de la CS Crasna, de care au dispus cu scorul de 2 – 0, prin…

Mai mult...

Poştaşii sălăjeni vor primi ce au cerut: salarii mai mari şi echipamente de lucru

Lucrătorii poştali nu au protestat degeaba. După o serie de mitinguri şi pichetări, dar şi după ce liderii sindicali au ameninţat că vor intra în greva foamei, conducerea Companiei Naţionale a coborât garda şi a promis că va rezolva problemele semnalate de către protestatari. În urma negocierilor purtate săptămâna trecută de către sindicaliştii din Poşta Română şi administraţia companiei, cele două părţi au ajuns la un numitor comun şi au semnat un protocol şi actul adiţional la contractul colectiv de muncă. Poştaşii au renunţat la proteste, în timp ce conducerea…

Mai mult...

Final de cursuri pentru clasele a XII-a

Elevii sălăjeni din clasele terminale de liceu încheie zilele acestea cursurile. Festivităţile de absolvire au fost programate pentru sfârşitul acestei săptămâni, respectiv joi şi vineri. Potrivit informaţiilor primite de la Marcel Lucaciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, majoritatea unităţilor liceale vor organiza momentele festive vineri, 30 mai. Nouă dintre liceele din judeţ şi-au programat festivităţile de absolvire joi, 29 mai. Este vorba de cinci unităţi de învăţământ din municipiu, respectiv Colegiul Naţional „Silvania”, Liceul Ortodox „Sf.Nicolae”, Liceul Tehnologic „Voievod Gelu”, Liceul Teoretic „Gheorghe Şincai” şi Liceul Tehnologic…

Mai mult...

Culturiștii sălăjeni, pe podium la Campionatul Național

Federația Română de Culturism și Fitness împreună cu Clubul Sportiv Gym Mar Strong Oradea a organizat la finalul săptămânii trecute ediția din acest an a Campionatului Național de culturism, body-fitness, bikini, fitness, și bodybuilding clasic la categoria masters. Competiția a fost organizată la 13 categorii de vârstă, peste 35 de ani la femei și peste 45 de ani la bărbați, iar printre participanți s-au numărat și patru culturiști sălăjeni. Liviu Ungurușan a reprezentat CS Alfa Zalău, fiind și antrenorul clubului, iar ceilalți trei sportivi au reprezentat Clubul Sportiv Gold Gym Șimleu…

Mai mult...

Industria Sălajului a duduit în primul trimestru

Primele trei luni din acest an au însemnat o revigorare a industriei sălăjeni. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia Judeţeană de Statistică Sălaj, din ianuarie şi până în martie 2014, valoarea producţiei industriale realizate de către agenţii economici din judeţ a atins 772,7 milioane de lei, fiind cu 23,1 la sută peste cea din perioada corespunzătoare din 2013, faţă de o creştere de doar 10,1 la sută pe total ţară. În ceea ce priveşte productivitatea muncii din industrie, aceasta a urmat şi ea un trend ascendent, fiind cu 18,3 procente…

Mai mult...