Poliţiştii răniţi vor fi încadraţi pe alte funcţii

Poliţiştii răniţi nu îşi vor pierde locul de muncă. Ordonanţa de Urgenţă care modifică Statutul poliţistului a fost publicată în Monitorul Oficial. Astfel, potrivit actului normativ, poliţiştii răniţi, încadraţi într-un grad de invaliditate ca urmare a rănirii în timpul serviciului, vor putea fi menţinuţi în activitate pe alte funcţii. Persoana al cărei raport de serviciu a încetat, fiind încadrată într-un grad de invaliditate, ca urmare a rănirii acesteia în timpul sau în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, poate fi numită, fără examen ori concurs, în funcţii de poliţist în…

Mai mult...

Peste 400 de locuri neocupate în liceele sălăjene

Prima etapă a repartizării computerizate la liceu s-a încheiat luni, 15 iulie, cu o zi mai devreme decât era planificat. Iniţial, repartizarea computerizată a fost programată pentru marţi, 16 iulie. Absolvenţii de gimnaziu care au participat la prima etapă de admitere au fost repartizaţi în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere şi în funcţie de opţiunile candidaţilor de pe fişa de opţiuni. Atât la sediul şcolilor generale absolvite, cât la licee, listele cu elevii repartizaţi vor fi afişate miercuri, 17 iulie. După încheierea primei etape computerizate, în liceele sălăjene au…

Mai mult...

„Veteranii” din ANL-uri vor plăti chirii triple

Cei 30 de chiriaşi din blocurile ANL care au împlinit 35 de ani vor scoate mai mulţi bani din buzunare în cazul în care îşi înnoiesc contractele pe care le au cu municipalitatea. În acest sens, în şedinţa de vineri a Consiliului Local, va fi supus aprobării aleşilor un proiect de hotărâre ce priveşte noile tarife pe metru pătrat în apartamentele din blocurile O3, O4 şi IAIFO B+C. Potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentanţii autorităţilor locale, în momentul de faţă, în evidenţele Primăriei Zalău figurează 30 de chiriaşi din blocurile…

Mai mult...

Biserica de piatră din Petrindu, atracţie pentru turişti din întreaga lume

Sebastian Olaru O biserică de piatră veche de şapte secole din localitatea Petrindu, cu un tavan casetat cu picturi unicat la nivel european, realizate cu exact 300 de ani în urmă, este vizitată anual de turişti din întreaga Europă, dar şi din alte ţări mai îndepărtate, precum Japonia sau Australia. Tencuită şi acoperită cu plăci de azbest în perioada comunistă, cu o imagine tristă precum perioda respectivă, biserica monument istoric a fost readusă la aspectul iniţial în principal datorită eforturilor preotului reformat Korosi Laszlo Ladislau, care slujeşte în parohia reformată…

Mai mult...

Certificatul energetic al clădirilor devine obligatoriu

Sălăjenii, proprietari de imobile, nu vor putea vinde sau închiria o locuinţă fără a prezenta un certificat de performanţă energetică a imobilului. Această obligaţie a proprietarilor de locuinţe va intra în vigoare începând cu data de 20 iulie, conform Legii 159-2013 privind performanţa energetică a clădirilor, care prevede obligativitatea prezentării certificatului energetic alclădirii la vânzarea sau închirierea acestora. Certificatul de performanţă energetică este un document tehnic care are un caracter informativ, atestând performanţa energetică a clădirii, dar şi încadrarea acesteia într-o clasă de performanţă. Concret, într-un certificat de performanţă energetică…

Mai mult...

La Spitalul Judeţean Zalău, coplata pe trei luni acoperă jumătate din cheltuielile lunare cu detergenţii

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Zalău a câştigat în jur de 6.000 de lei în cele trei luni de la introducerea coplăţii. Suma astfel încasată nu acoperă decât circa jumătate din cheltuielile lunare cu detergenţii folosiţi pentru curăţenia şi dezinfecţia unităţii spitaliceşti, deşi instituirea acestei taxe urmărea tocmai susţinerea financiară a instituţiilor de profil. Potrivit informaţiilor furnizate de către oficialii SJU Zalău, de la 1 aprilie, când a intrat în vigoare această nouă taxă şi până la finele lunii iunie, doar 1.196 de pacienţi au achitat cei cinci lei reprezentând…

Mai mult...

Şefii din Consiliul Judeţean, nici usturoi n-au mâncat, nici conturile nu li s-au umflat

Avere neschimbată pentru Marc Şeful administraţiei judeţene a încasat anul trecut aproape 85.000 de lei din leafa de preşedinte al Consiliului Judeţean Sălaj şi din venitul obţinut ca preşedinte al Asociaţiei de Dezvoltare a Infrastructurii din Bazinul Hidrografic Someş-Tisa. Acestei sume i se adaugă cei 12.700 de lei ai soţiei sale, membră în consiliile de administraţie al societăţilor Transurbis şi Uzina Electrică şi preşedinte al Asociaţiei „Lumină, iubire, armonie”. Averea lui Marc nu a suferit nicio modificare în 2012. Preşedintele PSD Sălaj deţine 975 mp de teren în intravilanul Zalăului,…

Mai mult...

Amical cu Olimpia Satu Mare

FC Zalău va susţine miercuri după-amiază, al doilea amical din această vară, adversară fiind nou-promovata în Liga II-a, Olimpia Satu Mare. Primul amical a avut loc sâmbătă, la Cluj, în compania Universităţii şi s-a încheiat cu victoria la limită a gazdelor, 2 – 1. Partida dintre Olimpia Satu Mare şi FC Zalău va avea loc la Satu Mare, începând cu ora 11, sâmbătă urmând să aibă loc returul dintre cele două. Locaţia pentru jocul de sâmbătă nu a fost încă stabilită, variantele fiind Stadionul Municipal din Zalău, a cărui gazon…

Mai mult...

Patru jucători, în probe la FC Zalău

După ce a renunţat la serviciile celor doi jucători cu experienţă, Cosmin Cosma şi Cosmin Sabou, conducerea clubului FC Zalău caută jucători tineri care să ocupe golul lăsat de cei doi, dar şi alte posturi deficitare. Pe lângă jucătorii de la echipa de juniori republicani A care se pregătesc cu echipa de seniori, sub comanda antrenorilor Vasile Jula şi Cristian Oros se află alte patru nume noi de la echipe din afara judeţului. Având în vedere că situaţia portarului de rezervă, Alexandru Gudea, este în continuare incertă, având în vedere…

Mai mult...

Oferte de vacanţă, la mare şi la munte, pentru tinerii din judeţ

Tinerii din întreg judeţul, care nu au reuşit să petreacă câteva zile de relaxare în această perioadă estivală, pot să aleagă destinaţii la mare sau la munte. Preţurile în staţiunile de pe litoralul românesc şi la munte sunt diferite, în funcţie de buzunarul fiecăruia iar oferta este disponibilă prin Ministerului Tineretului şi Sportului prin Direcţiile Judeţene pentru Tineret şi Sport (DJTS) Sălaj. Oferta de vacanţă prin DJTS Sălaj se adresează elevilor, studenţilor şi tuturor persoanelor cu vârsta de până în 35 de ani din judeţ. Astfel, tinerii care vor să…

Mai mult...

CS Barcău Nuşfalău şi Seso Câmpia Turzii se duelează în Cupa României

Miercuri, ora 17:30, Stadion „Nicolae Mandel” din Nuşfalău CS Barcău Nuşfalău – Seso Câmpia Turzii CS Barcău Nuşfalău, câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, va întâlni, în prima etapă a fazei naţionale a competiţiei, formaţia din Liga a III-a, Seso Câmpia Turzii. Echipa din judeţul Cluj a terminat pe locul şapte în sezonul trecut, în Seria a V-a a Ligii a III-a de fotbal, exact în spatele echipei FC Zalău, ambele având 33 de puncte acumulate la finele sezonului. Antrenorul Nuşfalăului, Adrian Damian, recunoaşte că Seso Câmpia Turzii are prima…

Mai mult...

Doi sălăjeni, la Campionatul Naţional de beach-volley de la Oradea

Cel mai important turneu de volei pe plajă din România se desfăşoară în aceste zile, la Ştrandul Municipal din Oradea. Campionatul Naţional de beach-volley debutează, cu meciurile din calificări, finalele fiind programate duminică. La ediţia din acest an s-au înscris voleibalişti din Constanţa, Bucureşti, Timişoara, Arad, Lugoj, Caransebeş, Cluj, Ştei, Sighet, Sălaj şi Oradea. Judeţul nostru este reprezentat de campionul naţional la beach-volley, Marius Mascovits, originar din comuna Crişeni şi de Cristian Pop, jucător ce evoluează în Divizia A1, la CS Phoenix Şimleu Silvaniei. Cei doi nu vor fi însă…

Mai mult...

Sălăjenii care lucrează în străinătate se asigură în sistemul public de pensii în ţară

Tot mai mulţi sălăjeni care lucrează în străinătate, cu sau fără contract de muncă, dar şi persoane neasigurate în sistemul public de pensii pot să-şi facă asigurare individuală la Casa Judeţeană de Pensii Sălaj (CJP) Sălaj. Asta, pentru a beneficia de dreptul la pensie şi alte facilităţi oferite asiguraţilor. Maria Ţiriac, şef serviciu stagiu cotizare în cadrul CJP Sălaj, a precizat că numai în acest an 790 de persoane şi-au încheiat la instituţie astfel de asigurări. În baza unui contract de asigurare, cei în cauză pot beneficia de dreptul la…

Mai mult...

Teren cu suprafaţă sintetică la Stadionul Municipal din Zalău

Atât grupele de copii de la FC Zalău, dar mai ales echipa de seniori din cadrul clubului au avut în ultimii ani probleme cu locaţiile de antrenament, după ce administratorii Terenului „Victoria” de la Unitatea Militară au refuzat să mai pună la dispoziţia clubului zălăuan baza sportivă. Problema poate fi rezolvată însă în această toamnă, deoarece conducerea clubului FC Zalău intenţionează să renoveze terenul de zgură, de lângă tribuna cu vestiare. Practic, se doreşte construirea unui teren cu suprafaţă sintetică, a cărui dimensiuni vor fi mai mari decât a unui…

Mai mult...