Zalăul se promovează la nivel naţional

Primăria Zalău va participa la ediţia de toamnă a Târgului de Turism al României, ce va avea loc în acest sfârşit de săptămână, la Romexpo Bucureşti. Aceasta este cea de-a doua participare a municipalităţii la un eveniment expoziţional, după ce în perioada 2-4 noiembrie, Primăria a fost prezentă ca expozant la Târgul Touristica, găzduit de Polus Center Cluj-Napoca. Ambele acţiuni se înscriu în proiectul “Promovarea Festivalului Roman Zalău Porolissum – instrument de promovare a siturilor arheologice locale, finanţat prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională”. După cum a declarat Radu Căpîlnaşiu,…

Mai mult...

Este, oare, Citadin pregătit să înfrunte nămeţii?

Patru autorăspânditoare cu lamă, două rabe, trei semiautogredere, un autoîncărcător cu lamă, un autogreder, o maşină adaptată intervenţiilor pe străzile înguste şi un camion MAN formează artileria grea a societăţii Citadin SRL, în atribuţiile căreia intră deszăpezirea drumurilor din municipiul Zalău. “Suntem pregătiţi pentru iarnă”, dă asigurări Radu Căpîlnaşiu, primarul municipiului Zalău, adăugând că din cauza dificultăţilor pe care Citadin le-a întâmpinat iarna trecută cu intervenţiile pe străzile înguste din cartiere, a fost achiziţionat un utilaj adaptat acestor nevoi. Edilul a făcut apel la înţelegerea zălăuanilor faţă de modul în…

Mai mult...

Pipe din coceni şi scoici, în expoziţie la Zalău

VIDEO Zălăuanii interesanţi să viziteze o expoziţie inedită sunt aşteptaţi să treacă pragul Muzeului de Artă “Ioan Sima”, care găzduieşte până în 13 decembrie, expunerea itinerantă de la Muzeul de Etnografie şi Artă Populară din Baia Mare, intitulată “Pipa, obiect de ritual, instrument al viciului, obiect cu valoare artistică”. Piesele prezentate sunt realizate din os, fildeş, metal, lemn, trestie, porţelan, sticlă, coceni de porumb, spumă de mare, rădăcini, plută, lemn de Brier, scoici, unele fiind chiar funcţionale şi având diverse mărimi şi culori. Exponatele, toate foarte vechi (cea mai recentă…

Mai mult...

Se împart alimentele de la UE

Cei 5.224 de zălăuani nevoiaşi, beneficiari ai alimentelor acordate prin Programul European de Distribuire a Alimentelor, îşi vor primi pachetele începând de luni, 19 noiembrie, au anunţat reprezentanţii Primăriei Zalău. Punctul de distribuire este situat pe strada Gheorghe Doja, zona blocului D115 şi are program de luni până vineri, între orele 8 şi 16. Fiecare beneficiar va primi 16 kg de făină albă, 6 kg de faină de mălai, 1,2 kg paste făinoase, 0,6 kg biscuiţi, 7 kg de orez, 4 kg de zahăr, 7 litri de ulei, 1 kg…

Mai mult...

CSS – CSM Zalău, fără medalie la Campionatul Naţional de juniori I

Finala Campionatului Naţional de lupte libere, pe echipe, rezervată juniorilor I, s-a desfăşurat sâmbătă, în sala de sport a Liceului cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău. Deşi şi-a propus câştigarea unei medalii, echipa CSS – CSM Zalău s-a clasat la final doar pe locul patru, pierzând cu scorul de 2 – 6 meciul cu CSA Steaua Bucureşti şi cu scorul de 3 – 5 disputa cu CSS Odorheiu Secuiesc. Practic, medalia a fost pierdută în ultimele zece secunde din meciul CSS Odorhei. „Dacă am fi câştigat ieşeam vicecampioni. Cu Steaua…

Mai mult...

Pompierii sălăjeni, în acţiuni preventive

Mai mulţi copii de la Şcolile Gimnaziale „Mihai Eminescu” şi „Simion Bărnuţiu” din Zalău au participat la activitatea desfăşurată marţi, 13 noiembrie, de pompierii militari, la mall-ul din Zalău, în cadrul campaniei naţionale „FOC – Flăcările Omoară Copii”. Această activitate a fost organizată în scop preventiv, pentru conştientizarea micuţilor despre pericolele cauzate de folosirea necorespunzătoare a diferitelor surse de energie. Potrivit reprezentantului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al judeţului Sălaj, în cadrul evenimentului, copiii au urmărit două filmuleţe în care le-au fost expuse primejdiile care-i pândesc în cazul folosirii…

Mai mult...

Raul Crecan şi Paul Parnău, cele mai bune clasări la Cupa României

Toate cele trei cluburi cu secţii de atletism din Zalău au avut reprezentanţi la Cupa României la cros, desfăşurată la finalul săptămânii trecute, la Băile Felix. CSM Zalău a avut o singură reprezentantă, Paula Todoran, care s-a clasat pe locul cinci la categoria seniori, în proba de 8.000 de metri. Locul întâi l-a ocupat Cristina Frumuz, de la CSU Galaţi, în timp ce o altă zălăuancă, Simona Maxim, legitimată la CSM Oneşti a abandonat cursa. Pentru fosta atletă a CSM Zalău este al doilea abandon consecutiv, Simona Maxim abandonând şi…

Mai mult...

Flacăra arde pe fotoliul de lider până la primăvară

Derby-ul campionatului Ligii a IV-a Sălaj, dintre Flacăra Halmăşd şi CS Barcău Nuşfalău, s-a încheiat cu victoria echipei din Halmăşd, Flacăra impunându-se cu 3 – 1, pe teren propriu. Majoritatea golurilor s-au înscris în repriza secundă, scorul pauzei fiind 1 – 0, prin reuşita lui Marcel Mureşan. Codruţ Ardelean a restabilit egalitatea în minutul 60, dar Halmăşdul a mai marcat de două ori până la final, două goluri în decurs de patru minute şi s-a reinstalat în fotoliul de lider până la primăvară, când este programată prima etapă din retur.…

Mai mult...

Cupa Toamnei de la Baia Mare, o reuşită pentru karateka sălăjeni

Delegaţia sălăjeană prezentă la ediţia din acest an a Cupei Toamnei de la Baia Mare a fost alcătuită din 25 de karateka de la CS Dani San Zalău, Clubul Copiilor din Şimleu Silvaniei şi CS Omega cu secţiile din Şimleu Silvaniei, Jibou şi Crasna. Un singur sportiv din cei 25 nu a reuşit să se claseze pe podium, delegaţia sălăjeană obţinând şapte locuri întâi, şapte locuri doi şi 14 locuri trei. S-au remarcat în mod deosebit: Tania Pop, Paula Radu, Vlad Vetişan, Zaharia Marco, Ilinca Marius, Vicsi Marc, Ionuţ Pap,…

Mai mult...

Elevi zălăuani, funtaşi la matematică

Doi elevi din cadrul Colegiului Naţional „Silvania” Zalău au fost premiaţi la cea de-a IV-a ediţie a concursului interjudeţean de matematică „Argument”. Competiţia a fost organizată în perioada 9-10 noiembrie, la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” din Baia Mare. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, Marcel Lucaciu, a declarat că la acest concurs au fost invitate să participe cele mai bune licee şi colegii din oraşele Baia Mare, Cluj-Napoca, Dej, Târgu Mureş, Satu Mare, Sighetul Marmaţiei, Bistriţa Năsăud şi Zalău. Judeţul nostru a fost reprezentat de opt elevi din…

Mai mult...

Băiat de 8 ani, spulberat de o maşină

Un băiat de numai 8 ani, din Zalău, a ajuns în stare gravă la spital, cu multiple fracturi la nivelul corului, după ce a fost lovit marţi dimineaţa de o maşină pe o stradă din municipiu. La câteva ore de la accident, medicii sălăjeni au decis transferul copilului la o clinică din Cluj-Napoca. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Tincuţa Dumuţa, a declarat că accidentul a avut loc în jurul orei 7, în zona Bisericii Ortodoxe „Sfântul Ştefan” din Brădet. „Conducătorul auto Ioan G., de 54 de…

Mai mult...

Tâlhar la 14 ani, a stat în arest preventiv doar cinci zile

Un minor în vârstă de 14 ani este cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de furt în formă continuată, tâlhărie şi tentativă la tâlhărie, după ce oamenii legii au constatat că este suspect de comiterea mai multor astfel de fapte la nivelul municipiului. Adolescentul a fost prins de oamenii legii şi prezentat de procurori instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă, care a admis cererea de arest preventiv. Însă, după cinci zile în arest, minorul a fost repus în libertate. În data de 7 noiembrie, minorul Tudor…

Mai mult...

Parcare de 100.000 de euro pentru cinci autobuze

Autorităţile municipale intenţionează să investească peste 100.000 de euro (circa 480.000 de lei) în amenajarea unei parcări de 820 de metri pătraţi pentru autobuzele Transurbisului, în cartierul Brădet, la intersecţia străzilor Gheorghe Doja şi Corneliu Coposu, vizavi de Hanul Drumeţilor. Investiţia va fi prevăzută în bugetul pe anul 2013, când va fi organizată şi licitaţia pentru desemnarea constructorului. După cum ne-a declarat Paul Maghiu, purtătorul de cuvânt al operatorului de transport în comun, lucrările vor demara, cel mai probabil, în al doilea trimestru al anului viitor şi se vor întinde…

Mai mult...

Zvonoteca

# Noapte de noapte, discotecile de la sate sunt pline ochi. Şi tot aşa, pe de-o parte şi de alta a drumului, e plin de maşini parcate. Nu zice nimeni că tre să bată petrecăreţii dealurile la picior pentru a se dănţăli în satul vecin. Dar oare câţi dintre şoferi se întorc către case treji lumină fără să fi pus gram de băutură în gură?! Curios câţi ar dormi în maşini la o razie, spre zorii zilei, a poliţiştilor aşteptând cu etilotestul la cotitură… # După îndelungi aşteptări, s-a turnat…

Mai mult...