Zvonoteca

#La un supermarket din buricul capitalei de judeţ, una scrie la raft, alta-i pe produs. La preţ, mă refer, evident. Şi, bineînţeles, preţul de la raft îi ăl mai mic, numai bun de îmbiat clienţii. Iar de te prinzi că-i dubioasă treaba şi ceri explicaţii uneia dintre angajate, îţi spune răstit că preţul mare îi ăla bun, evident, cum de te-ai gândit altfel? #Rămânem în zonă, de data asta la o farmacie, tot din buricul târgului, unde doamna de la casă habar nu are de ofertele existente la locul ei…

Mai mult...

Leul românesc, după cel moldovenesc şi dinarul sârbesc

După primele zece luni ale anului, dintre monedele din Europa, Dinarul sârbesc a marcat cea mai mare depreciere faţă de Euro (6,8%), urmat de Leul moldovenesc cu 5,5% şi, respectiv, de Leul românesc cu o scădere de 5,3%; în ceea ce priveşte monedele din UE, la finele perioadei precizate, Leul rămâne singura monedă care s-a depreciat în comparaţie cu moneda unică. „Din punct de vedere al performanţelor economice ale României în acest an, scăderea Leului este oarecum nemeritată, dacă analizăm situaţiile ţărilor ale căror monede naţionale au marcat deprecieri mai…

Mai mult...

Primarul Căpîlnaşiu, nemulţumit de evoluţia echipei Remat

Remat Zalău a obţinut la finalul săptămânii trecute primele două victorii din acest sezon, prima în campionat şi a doua în sferturile de finală ale Cupei României, ambele în faţa formaţiei CSM Bucureşti. Dacă în primul meci, voleibaliştii zălăuani s-au impus în trei seturi, duminică, în partida de cupă, formaţia din Capitală i-a „furat” un set Rematului. Aceasta, după ce sâmbătă, unul dintre seturi a fost câştigat cu 25 – 7 de Remat Zalău, lucru extrem de rar întâlnit într-o partidă de volei. „Nu pot să-mi explic cum exte posibil…

Mai mult...

Primarii, instruiţi cum să primească bani pentru achitarea arieratelor

Reprezentanţii autorităţilor judeţene şi cei ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Sălaj s-au întâlnit ieri, 5 noiembrie, cu primarii din judeţ, pentru a discuta pe marginea plăţii arieratelor înregistrate în contabilitatea unităţilor administrativ-teritoriale la investiţiile derulate în ultima perioadă. Arieratele reprezintă datorii către furnizori, care au mai mult de 90 de zile de întârziere de la data scadenţei. La ultima rectificarea de buget din acest an, Guvernul a alocat judeţului Sălaj aproape 6,2 milioane de lei pentru ca primăriile să-şi achite arieratele provenite din derularea a diverse programe. Potrivit…

Mai mult...

„Promenada” şi „Mezzoforte”, în festival la Cluj

 Corul „Mezzoforte” şi Fanfara „Promenada”, ambele de la Casa Municipală de Cultură Zalău participă în perioada 6-9 noiembrie, la cea de-a treia ediţie a Festivalului Muzicii de Cameră şi Interpretare Solistică „Tudor Jarda”. Evenimentul are loc la Cercul Militar din Cluj-Napoca şi este organizat de Asociaţia Trompetiştilor din România, în parteneriat cu Serviciul Muzicilor Militare şi cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Cluj-Napoca. Acesta este singurul festival-concurs din România, de factură clasică, al formaţiilor instrumentale şi soliştilor din armată, activi şi în rezervă. Manifestarea doreşte să marcheze aniversarea a…

Mai mult...

Copil de 5 ani, lovit de maşină

Un copil de numai 5 ani, din Surduc, a fost rănit de un autoturism, în cursul zilei de sâmbătă, în timp ce încerca să traverseze drumul. Din cercetările efectuate de oamenii legii, minorul a vrut să traverseze prin loc nepermis. Potrivit datelor Poliţiei Sălaj, accidentul s-a produs pe DN 1H, în localitatea Surduc, când Zoltan S., de 37 de ani, din localitatea Nuşfalău, în timp ce se afla la volanul autoutilitarei, l-a acroşat pe Stoian M., în vârstă de 5 ani, din localitate, care traversa drumul, în calitate de pieton,…

Mai mult...

A distrus un autoturism… din cauza alcoolului

Un bărbat în vârstă de 64 de ani, din Zalău, este cercetat pentru săvârşirea mai multor infracţiuni la regimul circulaţiei, după ce în dimineaţa zilei de sâmbătă a acroşat un autoturism parcat pe podul de acces al unui imobil din localitatea Pria. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Tincuţa Dumuţa, a declarat că accidentul a fost sesizat de către proprietarul maşinii avariate, Horaţiu G. „La faţa locului s-a deplasat patrula de serviciu din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Crasna, care a constatat că Nicolae C., în vârstă…

Mai mult...

Patru medalii pentru karateka de la CS Vidalis Zalău

Toţi cei patru sportivi pregătiţi de Cristian Bolduţ au urcat pe podium la Cupa României, obţinând o medalie de aur, una de argint şi două de bronz Printre cei peste 200 de sportivi prezenţi la ediţia a II-a a Cupei României la karate kyokushin au fost prezenţi şi patru karateka de la CS Vidalis Zalău, antrenaţi de Cristian Bolduţ. Competiţia a avut loc sâmbătă, la Cluj, fiind rezervată copiilor, juniorilor şi seniorilor de categoria B (sportivi care nu fac parte din lotul naţional). Toţi cei patru zălăuani au concurat la…

Mai mult...

Liga Campionilor la handbal îi mută la Zalău pe voleibaliştii de la „U” Cluj

Etapa a VI-a a Diviziei A1 la volei masculin a programat sâmbătă şi duelul dintre Universitatea Cluj şi Remat Zalău. Iniţial, partida ar fi trebuit să aibă loc în Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj Napoca, însă meciul se va juca în cele din urmă la Zalău. Motivul acestei modificări îl reprezintă meciul de handbal, din Liga Campionilor, programat duminică, de la ora 16:30, handbalistele de la Universitatea Jolidon Cluj urmând să joace împotriva slovenelor de la Krim Mercator. Suprafaţa de joc pentru Champions League va fi montată de joi…

Mai mult...

În week-end, sute de sălăjeni la Urgenţă

Peste 250 de persoane au avut nevoie de îngrijirile medicilor din Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, în week-end, se arată într-un comunicat de presă remis, ieri, de unitatea medicală respectivă. Ca frecvenţă a diagnosticelor, fracturile, entorsele şi contuziile se situează în topul urgenţelor, 54 persoane fiind depistate cu asemenea probleme de către medicii din UPU. Finalul de săptămână nu a fost liniştit nici pentru cei zece sălăjeni care au avut nevoie de ajutorul medicilor din cauza hipertensiunii arteriale, în acelaşi interval de timp…

Mai mult...

Doi jandarmi sălăjeni, în misiune în Afganistan

Doi jandarmi sălăjeni au fost trimişi, la finele săptămânii trecute, într-o misiune de instruire a forţelor de ordine publică din Afganistan – NATO Training Mission. Aceştia, locotenent Alin Nedişan şi plutonier major Bogdan Pop, fac parte din al patrulea contingent de jandarmi români care s-a deplasat în Afganistan. Purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj, Isaia Micle, a declarat că jandarmii sălăjeni se numără printre cei 45 luptători ai Detaşamentului de Jandarmi Români care au plecat sâmbătă, 3 noiembrie, în Afganistan, să înlocuiască contingentul aflat acum în…

Mai mult...

Avram Fiţiu, un candidat cu abilităţi scriitoriceşti

Ţărănistul Avram Fiţiu, candidatul ARD Sălaj pentru un un fotoliu de senator în colegiul Jibou-Zalău, a făcut cunoscut vineri, în cadrul unei conferinţe de presă că, miercuri, la Casa de Cultură a Sindicatelor Zalău, îşi va lansa cartea intitulată „Salvarea fermei ţărăneşti”. „Pentru a înţelege problemele ţăranului român, începând cu anul 1993, am demarat o campanie de cunoaştere a satelor transilvane începând cu cele din Sălajul meu natal şi terminând cu cele din Braşov. Am petrecut astfel în jur de 50 de seri în fiecare an într-un cămin cultural în…

Mai mult...

Investiţii în utilităţi şi infrastructură la Crasna

Lucrările de extindere a sistemului de alimentare cu apă a localităţilor Ratin şi Huseni sunt aproape de final, edilii comunei Crasna declaraând că investiţia este realizată peste 90 la sută. În cele două sate mai trebuie realizate branşamentele la reţea, lucru care este estimat a fi îndeplinit până la finalul anului, deşi conducerea administraţiei locale apreciase iniţial că lucrările vor fi încheiate mai devreme. Investiţia din Ratin şi Huseni este una majoră, racordarea gospodăriilor din mediul rural la reţelele de utilităţi fiind un obiectiv care trebuie atins cât mai repede…

Mai mult...